Herea „scufundă planeta”!** Vezi cine e beneficiarul surpriză de pe urma unui eventual transfer al mijlocașului!
Rapid ar putea avea parte în iarnă de o adevărată gaură financiară. Dacă îl vor pierde gratis pe Ovidiu Herea, unul dintre fotbaliștii cel mai bine cotați din Grant, alb-vișiniii vor fi nevoiți să-i achite lui Constantin Iacov, fostul patron de la FC Național, nu mai puțin de 500.000 de euro!
Ovidiu Herea a ajuns în Giulești în vara anului 2007, de la FC Național, pentru 1,5 milioane de euro, defuncta formație din București mai păstrând însă 30% dintr-un viitor transfer al fotbalistului. În plus, clauza spune că suma minimă pe care trebuie să o încaseze „bancarii” este de 500.000 de euro. Formația din Parcul cu Platani s-a desființat, dar procentele în cauză au trecut în „patrimoniul” lui Constantin Iacov, fostul patron de la FC Național. Acum, George Copos este pus într-o situație mai mult decât dificilă, pentru că Herea ar putea semna în iarnă, când intră în ultimele șase luni de contract, cu orice echipă, fără ca Rapid să mai încaseze vreun ban pe el. În cazul nefericit pentru giuleșteni, patronul ar fi obligat în plus să scoată din buzunar și cei 500.000 de euro pentru partea lui Constantin Iacov!
Copos, pressing la Herea
Observând că timpul trece și că deocamdată Ovidiu Herea nu și-a prelungit contractul, George Copos a tras un prim semnal de alarmă, anunțând că nu admite că fotbalistul ar putea pleca gratis de la Rapid. Mai mult, patronul se pare că s-a implicat personal în negocierile cu decarul alb-vișiniilor. Câteva întâlniri între șefi și jucător s-au derulat deja, dar fără să se ajungă la un consens în privința unei noi înțelegeri. În ultimă instanță, rapidiștii vor încerca să-l vândă pe Herea, dar nu pentru mai puțin de un milion de euro, reușind astfel să acopere datoria către Constantin Iacov.
Este adevărat că, în cazul în care Herea ar fi vândut, eu voi primi 30% din valoarea transferului, dar nu mai puțin de 500.000 de euro. Dacă el va pleca gratis de la Rapid, tot va trebui să primesc cei 500.000 de euro!
Constantin Iacov, fost patron FC Național
24 de goluri a reușit Ovidiu Herea pentru Rapid în cele 118 meciuri jucate
Gigi și-a anunțat interesul pentru Herea
Pentru că mijlocașul Rapidului intră în această iarnă în ultimele șase luni de contract, doritorii au început să se anunțe deja. Primul pe listă, evident, Gigi Becali. Într-o emisiune televizată, patronul Stelei a început să-și manifeste interesul pentru Herea. „Nu e un mare jucător, dar atunci când are mingea știe ce să facă cu ea”, l-a caracterizat patronul Stelei, care a explicat și în ce condiții ar putea ajunge decarul vișiniilor în Ghencea. Dacă Tibi Bălan nu dă satisfacție, ar fi dispus chiar să-i ofere o sumă modică lui Copos ca Herea să vină chiar din iarnă. „Nu am discutat cu Steaua, Herea este fotbalistul nostru și ar fi păcat să îl pierdem. Sper să ajungem la o înțelegere și să semneze prelungirea contractului”, a fost replica lui Dinu Gheorghe.
M-am înțeles cu Herea. Va semna chiar azi un contract pe trei ani, cu drept de prelungire pentru încă trei
George Copos, după meciul cu CS Mioveni