Hidișan nu mai intră în vederile celor de Pandurii

Antrenorul echipei Pandurii Târgu Jiu, Petre Grigoraș, a
declarat, joi, că jucătorul Florin Hidișan nu mai intră în vederile
sale pentru acest sezon, precizând că acesta s-a întors la
antrenamente, însă se pregătește singur, după un program
propriu.

„Eu am purtat o discuție înainte cu el, împreună cu
medicul echipei care este cel mai în măsură să dea verdicte. I-a
explicat care este situația lui medicală și ce se poate întâmpla
dar, din păcate, el a ales calea exilului și a plecat trei zile în
altă parte, la alt doctor și cred că acum urmează un program de
recuperare dat de acel medic, dar nu ne-a spus. Nici nu m-a
interesat să-l ispitesc foarte mult pentru că pentru mine este zero
și este deja un subiect încheiat. O să-i mai dau o șansă, poate
sezonul viitor. Mai glumim și noi acum că nu avem ce face. Când
vezi astfel de cazuri și atitudine îți vine să te dai cu capul de
pereți. Atunci când ai o astfel de atitudine vizavi de conducerea
tehnică și de echipa medicală și faci ce vrei tu, îți iei liber o
lună de zile și te pregătești când vrei tu, atunci nu mai poți pune
baza pe un astfel de jucător. Se știe și în tur ce probleme ne
făcea Cardoso care era el cel mai iubit dintre pământeni și credea
că fără el nu se poate face nimic și că dacă îi zic eu ceva se duce
repede la domnul Condescu și îl iartă și acum se vede unde a ajuns.
El și-a dat seama că eu nu aveam nimic cu el, avea el ceva cu
el
„, a explicat Grigoraș.

Tehnicianul echipei Pandurii a glumit apoi pe seama lui Hidișan,
despre care a spus că în 2-3 luni ar putea fi apt de joc:
„Avem o noutate, să știți că de luni a început pregătirea
Hidișan. Notați cu litere de aur că i-a trecut buba și se
antrenează singur, programul și-l face singur și nu anunță și nu
întreabă pe nimeni. Sunt extrem de mulțumit de el, în cel puțin 2-3
luni sunt convins că se va face bine și va fi apt pentru
joc
„.

Florin Hidișan a suferit o ruptură musculară după revenirea din
cantonamentul din Turcia și a plecat să se trateze la o clinică din
București, precizând atunci că a anunțat conducerea clubului.

Publicat: 17 03. 2011, 15:15
Actualizat: 17 03. 2011, 15:16