Hizo: „Am avut noroc cu Baku”
După înfrângerea cu 2-1 la Baku, FC Vaslui a reușit să învingă cu 2-0 în retur și să ajungă, pentru prima dată în istoria clubului, în Cupa UEFA.
„Am jucat exact atât cât am avut nevoie pentru a obține victoria și calificarea. Fără îndoială, am avut parte și de un pic de noroc, pentru că, dacă la 0-0 acea bară a atacantului azer ar fi fost gol, cu totul altul ar fi fost cursul meciului”, a declarat Hizo.
Antrenorul a mai spus că succesul de sâmbătă le-a dat aripi elevilor săi cu doar trei zile înaintea meciului cu Steaua: „Acest rezultat vine cum nu se poate mai bine pentru noi și din punct de vedere al moralului, pentru că ne așteaptă miercuri una dintre cele mai dificile partide ale acestui sezon, cea împotriva Stelei, pe care sper să o câștigăm“.
Â