Hizo: „Am vrut să obțin puncte, nu să creez spectacol!”

Antrenorul Rapidului, Viorel Hizo, s-a declarat foarte mulțumit de evoluția derby-ului din această seară, deși, spune el, accidentările i-au adus foarte multe bătăi de cap. dar chiar și în aceste condiții, vișiniii au obținut o victorie muncită.

"Am obținut o victorie meritată, muncită, pe care o așteptam de mult. Jucătorii merită toate felicitările, au jucat foarte bine, au muncit extraordinar. Am preferat să obțin puncte, nu spectacol. Am avut multe probleme medicale înaintea și în timpul acestui meci… de arbitraj nu are rost să vorbim. De ce să vorbim? Lăsați-i să arbitreze!", a spus Hizo la conferința de presă de după meci, adăugând apoi că George Copos nu ar trebui criticat deoarece datorită lui Rapidul nu va ajunge în Liga a 2-a: "Domnul Copos a fost foarte aproape de echipă în această perioadă. El ne-a rezolvat o problemă foarte mare, cea a licenței. Regret că Bozo nu înțelege că avem nevoie de el. Aș vrea să revină la echipă. E un jucător bun, un jucător de care avem nevoie"

Publicat: 15 05. 2009, 23:24
Actualizat: 16 05. 2009, 09:09