Hizo despre eventuala numire a lui Boloni la Cluj: „CFR va reintra în lupta pentru titlu, altfel Loți nu ar veni”
Antrenorul celor de la Vaslui, Viorel Hizo, a declarat că
adversara de vineri, Pandurii Târgu-Jiu, este o echipă care trebuie
luată în seamă pentru a nu avea surprize, așa cum s-a întâmplat în
cazul altor grupări.
„Pandurii Târgu-Jiu și FC Vaslui au schimbat antrenorii
în aceeași etapă și, la fel ca și noi, echipa olteană are doar o
singură înfrângere în era lui Grigoraș, acumulând 11 puncte în șase
etape. Deci au un parcurs foarte bun, prin jocul la fel de
consistent pe care-l practică în ultima perioadă. Au pus multe,
foarte multe probleme echipelor cu pretenții, una dintre ele fiind
Rapid, pe care puteau să o și învingă. Au jucători care aleargă
foarte mult și sunt foarte rapizi. Pandurii este o echipă în fața
căreia s-ar putea să ai surprize, dacă nu o iei în seamă. De aceea,
cu siguranță vom avea un meci greu, însă ne dorim să-l câștigăm
pentru a putea lega două victorii„, a spus Viorel
Hizo.
Pe de altă parte, antrenorul Viorel Hizo a comentat și o
posibilă sosire a tehnicianului Ladislau Boloni pe banca echipei
CFR, spunând că formația clujeană ar reveni în lupta pentru titlu
în cazul în care se va întâmpla acest lucru: „Boloni va
schimba fața lui CFR Cluj. Este un antrenor cu experiență, care a
antrenat echipa națională și care a câștigat campionate în Belgia
și Portugalia. Practic, prin aducerea lui Boloni, CFR Cluj va
reintra în lupta pentru campionat. Altfel nici nu ar
veni”.
Tehnicianul vasluian susține că ideea preluării de către Boloni
a băncii tehnice a Stelei a fost, de fapt, o diversiune.
„Eram convins că Boloni se va duce la Cluj. Când s-a făcut
tam-tam cu Steaua, știam că este o pistă falsă”, a conchis
Viorel Hizo.
FC Vaslui va întâlni, vineri, de la ora 20.30, pe teren propriu,
formația Pandurii Târgu-Jiu, într-un meci contând pentru etapa a
XVII-a a Ligii I, ultima din turul acestei ediții de campionat.