Hizo: „E bun și un egal** la Urziceni!”
Antrenorul celor de la Rapid, Viorel Hizo, a susținut o conferință de presă în care a comentat șansele echipei sale în meciul pe care echipa sa îl va susține sâmbătă la Urziceni. Tehnicianul a precizat că este un meci greu și Rapid s-ar mulțumi să scoată și un rezultat de egalitate cu echipa campioană.
"Ar fi bun un egal la Urziceni. E normal, până la urmă Unirea Urziceni este campioana. Este o echipă organizată, care joacă bine de doi ani de zile și care va juca direct în grupele Ligii Campionilor. E o echipă care trebuie respectată. În mod normal Unirea Urziceni este favorită în acest meci. Asta spun calculele hârtiei. Jocul este greu, pentru că acolo se face presiune meci de meci. Acum e însă presiune mai mare pe gazde după cele două înfrângeri cu CFR Cluj, ceea ce înseamnă că nu le prea place culoarea vișinie", a spus Hizo.
Tehnicianul a precizat că este normal să îi fie greu să-l vadă pe Vasile Maftei la adversari, sâmbătă, pentru că petrece mult timp în cantonamente cu unii jucători, mai mult decât cu soția și familia. "O să-mi fie greu să-l văd pe Maftei la Urziceni. A fost un jucător aparte pentru mine. Eu l-am pus căpitan la Rapid și a fost căpitan mulți ani după aceea. O să-mi fie greu, la fel cum mi-a fost să-i văd adversari pe Radu Niculescu, pe Bratu sau pe Burdujan. Sunt jucători de care m-am atașat. Lângă ei m-am în siguranță, la fel și ei lângă mine. Practic, ca antrenor stai mai mult cu jucătorii decât cu nevasta sau familia. Și atunci e normal să ai o relație deosebită cu ei", a explicat antrenorul.
Hizo susține că jucătorii săi trebuie să se gândească la câștigarea titlului, chiar dacă acesta nu este obiectivul impus de conducerea clubului. "Toată echipa ar trebui să se gândească la titlu. Nu cred că e o echipă din primele zece ale clasamentului care să nu viseze la campionat. Iar eu spun că anul acesta jocurile vor fi chiar mai echilibrate decât în sezonul trecut. Pentru Rapid este un atu că nu joacă în cupele europene, dar asta nu poate fi decisiv în lupta pentru titlu", a adăugat Viorel Hizo.
"Hizo: Sper să-i legitimăm pe Stancu și Negru"
Tehnicianul speră ca la începutul săptămânii viitoare situația mijlocașilor Valentin Negru și Ionuț Stancu să se rezolve și ei să poată juca pentru Rapid. "Situația lor este mai delicată, sper ca luni să se rezolve și să îi legitimăm", a spus antrenorul giuleștean.
Fundașul dreapta brazilian Helder Da Silva Ferreira este, în opinia lui Hizo, cel mai rapid jucător din Liga I în momentul de față. "Helder este un copil bun, dar trebuie să fie mai disciplinat tactic în teren. El vrea mereu să fie acolo unde este mingea. În momentul de față el este jucătorul cu cea mai mare viteză din Liga I", a menționat tehnicianul.
Viorel Hizo susține că Marius Constantin s-a schimbat în bine și că nu mai este dispus să renunțe la el, deși gruparea cecenă Terek Groznâi este în continuare interesată de transferul fundașului. "Nu sunt de acord să-l mai pierd nici pe Marius Constantin în acest moment. Am stat atât de mult de vorbă cu el încât nu știu ce aș mai putea să-i spun. Văd că o există o schimbare la el, o altă atitudine, atât vizavi de pregătire, cât și vizavi de viața lui și atitudinea din teren în timpul jocului. Nu mai scoate o vorbă. Însă dacă Marius Constantin făcea faultul pe care l-a făcut un jucător de la Iași împotriva lui, sunt convins că lua cartonaș roșu. Sunt convins 100 la sută că era eliminat dacă el dădea cu cotul. Dar fiind el cel agresat s-a trecut mai ușor peste fault", a concluzionat Hizo.