Hizo, lăsat fără replică de ratările atacanților:** „Nu știu ce trebuie să mai facem! În două meciuri am avut 15 ocazii și nu am marcat”
Vaslui a pierdut un punct important pe final de meci după o gafă incredibilă a lui Cerniauskas (VIDEO AICI). Viorel Hizo, antrenorul moldovenilor, spune că nu are nicio explicație pentru ce s-a întâmplat în acest meci și nu are nicio soluție pentru lipsa de eficacitate în fața porții.
„Nu știu ce trebuie să mai facem, am avut atâtea ocazii. Și Antal, și Buhăescu. E incredibil, în două jocuri am avut 15 ocazii de gol și nu am reușit să înscriem. Din păcate ne îndepărtăm de ceea ce înseamnă Vasluiul și de ambițiile acestui club. E clar că suferim în atac și că se simt plecările. Totuși, jocul nu a fost atât de rău, am adus mingea în fața porții de atâtea ori….nici nu pot să fac o analiză în acest moment, așa sunt de dezamăgit de ratările de pe final. A fost o perioadă grea, cu două meciuri extrem de dificile, dar obiectivul rămâne locul trei. Eu cred că e un obiectiv realizabil, dacă învingi 3-4 meciuri la rând, intri în cursa pentru locurile 2-3. Steaua nu mai poate fi ajunsă: nu sunt din altă galaxie, dar și-au luat un avans important și echipa joacă în continuare”, a declarat Viorel Hizo la DolceSport.