Hizo: „Nu am avut niciun conflict cu Porumboiu”
Adrian Porumboiu a părăsit stadionul înainte de finalul partidei, văzând că echipa moldovenilor pierde chiar și în superioritate numerică. Cât despre contrele din timpul jocului pe care acesta le-a avut cu Adrian Porumboiu, antrenorul Vasluiului, Viorel Hizo, spune că acest conflict este mult amplificat de presă: „Nu am avut niciun dialog cu Porumboiu. Era imposibil să ne certăm. Nici nu am auzit ce a spus. Eu eram pe bancă, iar el era în tribuna oficială. Am vorbit la telefon cu Adi după meci de cel puțin zece ori. Suntem amândoi supărați, dar nu avem ce face. Toate aceste așa-zise conflicte sunt amplificate mult de presă. Nici Vasluiul nu este Manchester United sau Real Madrid. Nici măcar ăia nu câștigă toate meciurile într-un sezon întreg”, a spus „Dulăul”. Antrenorul lui FC Vaslui spune că s-a săturat de mofturile unor jucători care se tot vaită că sunt obosiți: „Cine nu poate face față ritmului, să se lase. Acei fotbaliști care se tot plâng să nu uite că la Vaslui au contracte foarte mari, cum nu ar câștiga în altă parte. Asta este meseria lor. Să joace fotbal. La ce bani iau ar trebui să o facă tot timpul la superlativ”. Viorel Hizo nu a putut aduce argumente pentru eșecul rușinos de la Constanța, dar recunoaște că elevii săi s-au făcut de râs, evoluția lor fiind mai mult decât modestă. „La Farul am pierdut ca niște fraieri. Am fost niște proști. Nu trebuie să facem însă înmormântare. Și Rapid a pățit-o la Galați și asta nu înseamnă că se dau bătuți. La fel și Steaua a fost înfrântă la Vaslui, dar și CFR în Giulești. Așa e în fotbal. Vom viziona caseta jocului pentru a vedea exact cauzele acestui eșec”, a mai spus Hizo.