Antrenorul lui FC Vaslui, Viorel Hizo, spune că echipa sa arată bine pe acest final de campionat și mărturisește că toată atenția sa se concentrează asupra meciului decisiv cu Poli Timișoara, de joia viitoare: „Puteam să terminăm meciul din prima repriză, dar ne-am complicat viața. Încă nu am cedat nici psihic, nici fizic, deși ritmul este infernal. Acum așteptăm meciul de joi, cu Timișoara. Pe Adailton l-am menajat astăzi tocmai pentru acest joc, deși el are un travaliu impresionant meci de meci, în ciuda vârstei. Așteptăm să se termine etapa ca să vedem dacă rămânem pe primul loc. Ar fi un lucru perfect normal ca Timișoara să învingă Brașovul în această seară. Am niște jucători profesioniști, cu gândul numai la fotbal și la performanță, nu la cluburi de noapte sau alte chestiuni. Nu am nicio treabă cu Rapidul, ieri doar ne-am antrenat pe Giulești și atât. Mă simt ca acasă mereu acolo. Mă bucur pentru Rada că a revenit. Mă tem și de mine în lupta pentru titlu, nu mai am încredere nici măcar în propria persoană”, a spus Hizo la conferință.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER