Hizo: „Nu sunt mulțumit de aspectul jocului,** dar băieții au arătat că au caracter”

Tehnicianul echipei FC Vaslui, Viorel Hizo, a declarat, duminică, după victoria din meciul cu Pandurii Târgu Jiu, scor 3-2, că nu este mulțumit de aspectul jocului, dar elevii săi au arătat că au caracter, revenind pe final după ce au fost egalați.

„Băieții au arătat astăzi că au caracter, au reușit să revină după ce au fost egalați. A fost un joc foarte greu, înaintea căruia ne-am trezit cu două probleme: Gladstone cu o lombosciatică puternică și Milanov, care s-a accidentat la o ciocnire cu Balaur la antrenament. Aceste două probleme s-au adăugat suspendărilor lui Adailton și Papp. De multe ori am jucat mai bine decât azi și am pierdut. Azi nu am reușit să jucăm foarte bine și am câștigat. Ă‚sta este fotbalul, poate nu meritam să câștigăm dar am reușit. Este meritul jucătorilor. Băieții au muncit enorm. Nu sunt mulțumit de aspectul jocului, dar am reușit să acumulăm trei puncte. Nu știu dacă a fost norocoasă victoria, la 2-0 nu trebuia să permitem celor de la Pandurii să înscrie de două ori. La al doilea gol au fost greșeli în lanț, cu Milisavljevici care nu trebuia să faulteze la acea situație și cu ieșirea neinspirată a lui Cerniauskas”, a spus Hizo.

Formația FC Vaslui a învins, duminică, pe teren propriu, cu scorul de 3-2 (2-0), echipa Pandurii Târgu Jiu, într-un meci din etapa a XIV-a a Ligii I, în care oaspeții au egalat pentru 2-2 în minutul 90+2, iar vasluienii au înscris golul victoriei în minutul 90+3.

Golurile vasluienilor au fost marcate de Buhăescu ’19, Wesley ’41 (penalti) și Balaur ’90+3. Pentru Pandurii au înscris Nistor ’59 și Batin ’90+2.

Mediafax

Publicat: 20 11. 2011, 18:45
Actualizat: 20 11. 2011, 19:20