Antrenorul formației FC Vaslui, Viorel Hizo, a declarat, sâmbătă, după înfrângerea, cu scorul de 2-1, din meciul cu FC Timișoara, că în fotbalul românesc „cine latră mai mult are câștig de cauză” și a criticat maniera de arbitraj a lui Marius Avram.
„Poli a lătrat toată săptămâna despre arbitraj și cine latră mai mult are câștig de cauză. Pe Avram să-l promoveze taică-su (n.r. – președintele CCA, Avram) până la Campionatul Mondial. Am încercat să jucăm și să câștigăm, dar nu am putut. A fost un meci ciudat, am primit două goluri, Timișoara nu a avut niciun sfert de ocazie de gol. Eliminarea lui Cânu este stupidă, a fost dictată de la margine, am auzit eu când i-a zis: «Dă-i roșu, dă-i roșu». Naște suspciuni ceea ce s-a întâmplat în acea fază. Uita-ți vă la prima repriză pentru a vedea ce manieră de arbitraj am avut. Noi am avut de pierdut că nu am ieșit cu nicio reacție în această săptămână la arbitru”, a spus Hizo.
Echipa FC Timișoara a învins, sâmbătă, pe stadionul „Dan Păltinișanu”, cu scorul de 2-1 (1-1), formația FC Vaslui, în cadrul etapei a XIV-a a Ligii I. Golurile echipei timișorene au fost marcate de Zicu ’45 (penalti) și Dorin Goga ’69, în timp ce pentru FC Vaslui a punctat Paul Papp ’32.
Arbitrul Marius Avram a acordat două cartonașe roșii în acest meci, lui Gabriel Cânu (FC Vaslui), în minutul 43, și lui Ianis Zicu (FC Timișoara), în minutul 57.
Sursa: Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER