Hizo: „Porumboiu să mă dea afară când vrea!”
Finanțatorul echipei FC Vaslui, Adrian Porumboiu, a recunoscut că Viorel Hizo va fi demis doar dacă nu va clasa echipa pe locul cinci la finele sezonului.
„Viorel Hizo nu va pleca de la Vaslui decât dacă nu-și va îndeplini obiectivul, acela de a clasa echipa cel puțin pe locul cinci în Liga I”. Fostul arbitru internațional apreciază rezultatul de la Brașov ca fiind un semn bun, pentru că vine după o serie de trei meciuri fără victorie pentru moldoveni. „Am luat un punct, care e mai bun decât nimic. Am avut o primă repriză bună, dar în partea a doua am jucat mai slăbuț. Acest punct nu poate decât să mă bucure, pentru că vine după o serie de trei înfrângeri. Asta e situația și mergem mai departe. Noi ne menținem obiectivul, și anume acela de a ne clasa pe primele cinci locuri în campionat, pentru a putea participa în cupele europene”, a declarat Adrian Porumboiu.
„Să mă dea afară când vrea!”
De cealaltă parte, antrenorul echipei FC Vaslui, Viorel Hizo, a declarat că viața unui antrenor depinde doar de rezultate. „Domnul Porumboiu poate să mă dea afară de la echipă oricând dorește. Postul meu nu a depins de rezultatul meciului de la Brașov. Astea sunt răutăți concertate”, a comentat „Dulăul”, care crede că formația sa a făcut un meci bun la Brașov și merita mai mult decât un rezultat de egalitate: „A fost un joc cu multă determinare, în care, la ocaziile pe care le-am avut, meritam să înscriem. Mi-era teamă de o cădere psihică a jucătorilor după eliminarea din Cupa UEFA”.
"Viorel Hizo nu va pleca de la Vaslui decât dacă nu-și va îndeplini obiectivul, acela de a clasa echipa cel puțin pe locul cinci în Liga I" – Porumboiu, finanțator FC Vaslui
"Domnul Porumboiu poate să mă dea afară de la echipă oricând dorește. Postul meu nu a depins de rezultatul meciului de la Brașov. Astea sunt răutăți concertate" – Viorel Hizo, antrenor FC Vaslui