„Hizo și-a făcut treaba foarte bine, **dar nu mă surprinde demisia lui!”
„Farmecul vieții” are din nou probleme. Lucrurile mergeau ca
unse la Rapid, însă eliminarea din Cupă a aruncat din nou echip în
haos. George Copos l-a atacat dur pe Viorel Hizo, iar tehnicianul
și-a dat astăzi demisia.
Marian Iancu nu este surprins însă de situația prin care trece
echipa de sub Podul Grant. Șeful Timișoarei și un înfocat suporter
giuleștean crede că „Dulăul” și-a făcut foarte bine treaba și jocul
echipei a atras atenția neamțului Luz Stache, care vrea să preia
clubul.
„Dacă Rapidul va merge mai rău de aici încolo, înseamnă
că decizia schimbării antrenorului nu a fost bună. La câte se
întâmplă la Rapid, nu mă poate surpinde plecarea lui Hizo. Eu țin
cu Rapidul și îmi doresc să fie mereu în fruntea clasamentului, dar
sub Timișoara. Domul Hizo și-a făcut perfect treaba, chiar
neașteptat de bine. Cred că a surprins și conducerea. Și de aia
există interes în jurul clubul și din partea altor persoane care
vor să investească”, a spus Iancu la Sport.ro