Horia Sabo și echipa sa, OUT de la Poli Iași! Primarul Chirica a cerut îndepărtarea „investitorului”: „Nu suntem neam de bețivi sau de hoți! De la oameni mici nu te poți aștepta la fapte mari”
Zilele lui Horia Sabo la Politehnica Iași sunt numărate. Conducătorii clubului din Copou sunt deciși să renunțe la asocierea cu omul de afaceri din Baia Mare. După ce mii de suporteri i-au cerut directorului general să plece în timpul meciului cu FCSB, primarul orașului Iași, Mihai Chirica (foto principal, alături de Adrian Ambrosie), a anunțat, luni, că asocierea dintre Politehnica și omul de afaceri Sabo (foto text, alături de Tibor Selymes) nu mai are niciun viitor. Edilul i-a sugerat președintelui Adrian Ambrosie că decizia de întrerupere a colaborării trebuie luată în cel mai scurt timp.
„Decizia trebuie luată săptămâna aceasta! Foarte clar și foarte tranșant, într-o manieră publică și fără niciun fel de ocolișuri. Sigur, nu toată lumea va fi mulțumită de decizii, unii vor spune că e albă, alții că e neagră, dar până la urmă pe noi ne interesează culoarea clubului, care trebuie să rămână alb-albastru. La meciul cu FCSB, înainte de a merge la tribuna A m-am dus la tribuna B și am luat punctele de vedere ale celor care își plătesc an de an abonamentul la meci. După ce am luat pulsul, m-am întors la tribuna A și am spus „asta e, oamenii văd lucrurile exact cum le văd și eu, prin urmare mergem pe direcția pe care ei ne-au propus-o. Prin urmare, a venit momentul ca drumurile să se despartă, eu nu mai văd o formulă de conviețuire între tabăra susținută de Adrian Ambrosie și cea condusă de Horia Sabo”, a declarat primarul Mihai Chirica la Radio HIT, în emisiunea „Repriza a 3-a”.
„Sunt oameni mici și de la oameni mici nu te poți aștepta la fapte mari”
Acesta s-a declarat revoltat de jignirile repetate aduse de către Horia Sabo ieșenilor și clubului. „Am mai spus-o și o repet, pasărea pe limba ei piere. Există o tendință care s-a dezvoltat de-a lungul timpului că aici în zona asta a Moldovei sau de la Milcov la deal oamenii sunt ori mai proști, ori mai puțin înțelegători cu fenomenul. De fiecare dată apare câte un Guru care să ne arate de unde vine lumina și cât de săraci și rupți în coate suntem noi și cât de bețivi și violatori, cum spunea unul despre care nu se mai aude nimic acum. Eu vreau să le fac un singur anunț, în calitate de edil. Având în vedere că îmi păstrez de regulă măsura și nu vreau să fac excese prin care să-mi ridic la maximum capacitatea de a decide, am folosit un ton cât se poate de lejer și de politicos în același timp. Dar un alt primar cred că i-ar fi luat de moț și ar fi trecut la Moți, spre Maramureș, într-o viteză în care nici ei nu și-o pot imagina. Într-o modalitate temperată și înțeleaptă, în încercarea de a găsi soluții, cu siguranță intru și eu la masă. Dar pe un fond de jigniri și de vorbe aruncate fără măsură, declarația de la Digi chiar m-a enervat și îi mulțumesc lui Dumnezeu că nu-mi era în față. Eu nu mă duc la club decât foarte rar, la meciuri vin rar, la invitația lui Ambrosie (n.r. – președintele executiv al Politehnicii). Și nu vin la meci pentru că nu am ce bea acasă. Că slavă Domnului, eu îmi fac vin singur, chiar dacă sunt primarul Iașiului, cumpăr struguri de la Comarna, îi zdrobesc și nu am nevoie să vină nimeni de peste munți și văi ca să pot servi un pahar de vin liniștit acasă. Problema este cât bei și ce faci după ce bei. Dacă ai un moment de final de meci și poți sărbători victoria cu un pahar de șampanie, se întâmplă de la Patriarh și până la portarul de la cea mai necăjită poartă de pe planetă. Dar într-o manieră cordială. Dar în rest, nu suntem nici neam de bețivi, nici de hoți, nici de rupți în coate, nici alte jigniri pe care am avut ocazia să le aud. Sunt oameni mici și de la oameni mici nu te poți aștepta la fapte mari. E o concluzie pe care nu mai vreau să o completez cu nimic altceva”, a completat primarul Mihai Chirica.
Edilul Iașiului a adăugat că gruparea din Copou poate rezista și fără banii lui Horia Sabo, importantă fiind liniștea de la club.
„Într-o relație compromisă din punctul de vedere al imaginii, banii nu-și mai găsesc locul. Nu vreau să-i dau sfaturi lui Adrian Ambrosie, dar asta este părerea mea. Poate să vină și cu două camioane de bani și să le verse la ușa clubului. O familie care se respectă poate supraviețui cu cea mai mică sumă de pe planetă. Așa este și la club. Din punctul de vedere al modalității în care s-a pronunțat în spațiul public despre club, ieșeni și Iași, eu nu mi l-aș lua partener nici ca să trec trecerea de pietoni”, a mai declarat primarul Chirica la Radio HIT.