Horoba: „Blat? Unde? Cine?”
Directorul sportiv al Gloriei, Ioan Horoba, spune că meciul cu Ceahlăul s-a jucat pe teren.Publicul care a fost prezent vineri la meciul dintre Gloria și Ceahlăul a strigat la final „blatul”, iar șefii Gloriei au fost luați în colimator de către fani. Mai mult, chiar oficiali ai altor echipe, printre care președintele lui „U” Cluj, Toni Doboș, au acuzat că meciul ar fi fost unul suspect. Peste toate acesta, presa a remarcat că echipa lui „Pinalti” a obținut din nou o victorie facilă în compania Gloriei, fiind cunoscute relațiile bune dintre cele două părți. Ardelenii sar însă ca arși.
a tunat vicepreședintele Ioan Horoba.
În schimb, președintele Pădureanu a preferat să nu comenteze în niciun fel partida cu Ceahlăul.
(Daniel LUP)