Horoba: „Sabău pleacă de la Bistrița doar la națională”

Ioan Horoba a confirmat faptul că oficialii CFR-ului l-au contactat pe Sabău pentru a-l convinge să semneze cu gruparea din Gruia, dar spune că "Moțul" va pleca în țară doar la echipa națională.

"Au vrut să-l ia pe Sabău, dar el un om de cuvânt, nu trebuie să-și pună semnătura pe un act, dacă a spus că va rămâne la echipă pentru mulți ani. Aici poate să-și facă meseria cel mai bine, am demarat un proiect de lungă durată, iar Neluțu are libertate deplină. În România, ar pleca doar la echipa națională, nu ai cum să-l oprești pe om din împlinirea unui vis. Să ajungi antrenor la națională este ținta oricărui tehnician", a spus oficialul bistrițean pentru www.prosport.ro.

Publicat: 11 09. 2008, 16:00