Horoba: „Vorbim pe teren”
Cu numai două zile înainte de partida de la Reghin, ardelenii lui Ioan Ovidiu Sabău sunt deciși să o scoată pe formația dinamovistă din lupta pentru Liga Campionilor.
Aflați la zero în clasamentul adevărului și îngrijorați că la meciurile de la Reghin vor mai primi vizita echipelor Poli Timișoara și Steaua, cei de la Gloria nu vor să facă niciun pas greșit la partida cu Dinamo, pentru nu a intra în zona retrogradării. ”Meciul este important atât pentru noi, cât și pentru Dinamo. În cel mai rău caz mă voi mulțumi cu un punct. Nu avem voie să pierdem, deoarece am ajunge la minus trei în clasamentul adevărului. Nu ne este teamă de acest meci. Jucătorii au o primă normală, care este stipulată în Regulamentul de Ordine Interioară. Nu mă interesează situația în care este Dinamo”, a zis directorul sportiv al echipei, Ioan Horoba .
Acesta îi ironizează pe adversari. ”Cred că meciul va fi o pregătire pentru cei din Reghin în vederea partidei cu Steaua. Se știe că formația din Ghencea are foarte mulți susținători în această zonă. Sper că va fi plin stadionul. Nu cred că vor apărea incidente”, a mai adăugat Horoba.