HORROR în tribune, THRILLER pe teren! 11 meciuri negre pentru Steaua!
Steaua a început cu multă hotărâre în fața Timișoarei. Dornici să simtă din nou gustul succesului, roș-albaștrii s-au năpustit în atac.
Și a amenințat poarta bănățenilor după nici două minute, la șutul lui Neaga, surpriza lui Munteanu din primul unsprezece. Dar cea mai mare ocazie i-a aparținut lui Dayro, care a izbutit totodată și ratarea campionatului. În urma unei greșeli a lui Pantilimon, columbianul s-a văzut cu poarta goală in față, dar a tras în bară din aproximativ doi metri (’15).
Dominarea Stelei a ținut doar aproximativ un sfert de oră. Timișoara a echilibrat la mijlocul terenului și a reușit chiar să-și creeze o mare ocazie.
Parks a scăpat singur spre poarta lui Zapata, dar s-a complicat, permițându-i portarului să blocheze (’25). Iar Cisovsky, fundașul golgheter, a ratat reluarea decisivă din centrul careului stelist, în finalul unei reprize încheiate la egalitate.Meciul din această seară, din Ghencea, reprezintă debutul lui Dorinel Munteanu pe banca Stelei în fața propriilor fani.
Până la urmă, bănățenii au deschis scorul în startul celui de-al doilea mitan. Parks și-a luat revanșa pentru ratarea din prima repriză și a găsit plasa porții lui Zapata de la marginea careului (’53). Steaua a căzut în letargie, pierzându-se undeva în fața zidului pe două linii al oaspeților. Dar a fost trezită de golul lui Dayro Moreno (’70), venit într-un moment în care și ultimele speranțe păreau să moară.
Diferența de un gol a fost refăcută însă de Bădoi, care, vrând parcă să se răzbune pentru tratamentul primit în perioada în care a evoluat în Ghencea, a transformat impecabil o lovitură liberă (’77). Dar Steaua și-a revenit! Din nou! Rădoi a egalat pentru a doua oară (’79), iar Dayro Moreno s-a întâlnit din nou cu ghinionul, fiind oprit de bara în marcarea unui gol ce putea aduce chiar victoria (”89).
Tabela a rămas însă la 2-2, scorul care acutizează și mai mult criza Stelei, ajunsă deja la al 11-lea meci fără victorie.