Meciul revenirilor în Ghencea. Dorinel în fața propriilor suporteri, Neaga la prima echipă și Iancu în postura de patron reinventat. Fiecare cu necazul lui. Munteanu în căutarea primei victorii, Rică pe urma gloriei de altădată, iar Iancu în umbra lui Uhrin. Meci de spălat păcatele.
Steaua restantă la fondul de rulment cu vreo zece meciuri fără victorie, timișorenii cu o umilință legată de gleznă: 0-3 cu Dinamo. Debutul? Un șut, o bară și două bâlbâieli pentru gazde, un contraatac alterat la violeți. Totul bine presărat cu bătăi în peluze. Stereo. Și la Nord și la Sud. Spre final s-au mai împărțit două ocazii și un milion de înjurături. Destinatari: Gigi, Zmărăndescu. Expeditor: tot stadionul. Pauză!
Cu muzică, reclame colorate pe tabelă și peluze goale. Mai pe scurt, tablou de dezastru. La reluare, același tipar. Și pe teren și în tribune. Echipa lui Dorinel mai incisivă, a lui Uhrin mai speculativă. Și așa cade și golul. În poarta Stelei. Goga plătește cu valiza, iar Dorinel scuipă din ce în ce mai uscat. Lui Gigi îi fuge campania de sub picioare, Steaua e ruptă la mijloc în timp ce Timișoara își vede de treabă pe contre.
Când tribuna murmura din ce în ce mai mult, Dayro egalează. Nu rămâne însă așa pentru că Bădoi pune atâta ură într-un șut încât mingea rupe plasa la o lovitură liberă. Steaua trăiește însă o foame acută de victorie, se aruncă în atac și își înghesuie adversarul în celălalt careu. Golul vine logic. Se face 2-2, dar în Ghencea cuvântul de ordine rămâne în continuare tristețea. Dar ce nebunie a fost!
Â
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER