Huiduieli maxime pentru CFR!**
Suporterii steliști n-au umplut stadionul din Ghencea la meciul cu CFR Cluj, deși partida a fost așteptată cu mare interes de roș-albaștrii din cauza rivalității care există în ultimii ani între cele două formații.
Tabela de marcaj de pe Ghencea anunța înainte de meci o asistență de 14.354 de spectatori. Dar președintele Argăseală anunța că s-au vândut 20.500 de bilete. Probleme au existat la intrarea în stadion, acolo unde noul sistem introdus de clubul roș-albastru nu a făcut față afluenței de public, mulți spectator intrând pe stadion după începerea meciului. Însă publicul din Ghencea a fost constant într-o singură direcție. I-a fluierat la maximum pe cei de la CFR, încă de când portarul Nuno Claro a ieșit la încălzire și continuând pe toată durata jocului.
Însă momentul de culminant l-a reprezentat apariția lui Trică. În timp ce acesta se deplasa către banca de rezerve, deci traversa terenul de joc, toți suporterii steliștii au început să-l fluiere, zgomotul fiind atât de puternic încât nici muzica din difuzoare nu se mai auzea. Mijlocașul “feroviarilor” clujeni care a dat în ultimul an multe declarații anti-Steaua, a incitat și mai mult publicul în momentul în care făcea semne cu ambele mâini contestatarilor să țipe și mai tare.
Dar publicul din Ghencea a etalat aseară și câteva elemente pacifiste. În primul rând față de Dorin Goian, fostul jucător al Stelei care s-a transferat la Palermo. “Mulțumim,
Â