Hulk din Ghencea. Latovlevici a ajuns un munte de mușchi. FOTO: Așa arăta în 2009. Cum a fost surprins la meciul cu Viitorul
- Iasmin Latovlevici este unul dintre jucătorii de la Steaua cu cea mai impresionată masă musculară
Fundașul de 27 de ani și-a dezvoltat musculatura mai ales în mandatul lui Laurențiu Reghecampf, antrenor recunoscut pentru exercițiile fizice intense la care apelează în pregătiri. Latovlevici se mândrea cu un fizic dezvoltat și în perioada în care era la Poli Timișoara, însă în ultimele sezoane masa musculară i-a crescut considerabil.
De „vină” este mai ales Thomas Neubert, preparatorul fizic al Stelei, cel care în perioadele de pregătire lucrează foarte mult pentru îmbunătățirea condiției fizice ale jucătorilor. Rezultatele s-au văzut în timpul sezonului, când jucătorii Stelei au arătat o prospețime fizică peste cea a adversarelor din Liga I. Acest lucru a născut discuții despre posibile substanțe interzise la care apelează steliștii, însă Reghecampf a lămurit atunci problema, după ce în ProSport a fost publicată o poză cu Dănciulescu în timp ce lucra la sală:
„Dănciulescu face genuflexiuni cu 20 de kg, cum puteți să spuneți că ne dopăm din moment ce jucătorii noștrii fac un antrenament de zece ori mai greu și mai solicitant? Băietii mei au ajuns să facă genuflexiuni cu 80 de kilograme în spate, e normal să aibă o capacitate mult mai mare de efort, din moment ce sunt obișnuiți cu astfel de antrenamente intense”, Laurențiu Reghecampf, în primăvara lui 2012.
Latovlevici, în 2009
Latovlevici, la meciul cu Viitorul
Latovlevici, la meciul cu Chelsea