I-a chemat degeaba alături de el! VIDEO | Claudiu Niculescu, debut fără prea mulți suporteri în Ștefan cel Mare

Dinamo este una dintre puținele echipe rămase în Liga 1 Betano care se poate bucura de susținerea suporterilor. Fanii „câinilor” au oferit de-a lungul ultimilor ani momente memorabile, scenografii care mai de care mai spectaculoase și au fost prezenți de fiecare dată când echipa din „Ștefan cel Mare” a trecut prin momente grele.

Ultimul deceniu a fost greu atât pentru Dinamo, cât și pentru fotbalul românesc. Majoritatea echipelor de tradiție evoluează în eșaloanele inferioare, finanțate de suporteri sau cu stadioanele din ce în ce mai goale din diverse motive, fie palmaresul și identitatea clubului respectiv au „dispărut”, fie stadionul nu se prezintă în cele mai bune condiții, iar suporterul român preferă să ia loc în fotoliu în așteptarea unui stadion ultra-modern în locul celui vechi.

Suporterii lui Dinamo cer de ani buni un stadion nou în locul celui din „Ștefan cel Mare”, cu o capacitate de 15.400 de locuri și vechi de aproape 68 de ani. În cele patru meciuri de pe teren propriu din acest sezon în „era Florin Bratu”, Dinamo se bucura de o medie de spectatori de 2,271 la fiecare meci.

Numirea lui Claudiu Niculescu în locul lui Florin Bratu la cârma echipei nu i-a determinat pe fanii alb-roșii să vină în număr cât mai mare la stadion, numărul de spectatori la partida de debut în Liga 1 Betano cu Sepsi fiind vizibil pe aproape de medie, aproximativ 1.500. Totuși, „câinii” l-au primit bine pe noul tehnician al lui Dinamo, întors la clubul unde a adus șapte trofee ca jucător.

Publicat: 28 09. 2018, 21:19
Actualizat: 16 01. 2019, 17:18