I-a convins! Prima ofertă pe care FCSB o va face, după calificarea în primăvară. Mihai Stoica: „I-am propus deja patronului. E greu să găsești cuvinte pentru a-l caracteriza, pentru că e exact ce-ți dorești de la un fotbalist”
Filipe Teixeira (37 de ani) va primi o propunere de prelungire a contractului care expiră în această vară, a anunțat Mihai Stoica. Directorul sportiv a vorbit la superlativ despre veterenul portughez, despre care spune că e „exact ce îți dorești de la un fotbalist”.
Introdus la pauza meciului cu Hapoel Beer Sheva, Teixeira a avut o nouă evoluție apreciată, a creat faza la care echipei sale i s-a refuzat un penalty clar, iar jocul foarte bun nu a putut fi trecut cu vederea. Unul dintre cei mai constanți fotbaliști ai vicecampioanei în acest sezon, mijlocașul portughez l-a impresionat pe Mihai Stoica și, în ciuda vârstei, va primi propunerea de prelungire a înțelegerii.
În momentul în care l-au adus de la Astra, în această vară, cei de la FCSB au ținut cont de vârsta lui Teixeira și i-au oferit un contract pe un singur sezon, dar, cum lucrurile merg în direcția potrivită, Mihai Stoica a anunțat că i-a făcut deja patronului propunerea de a-i prelungi contractul mijlocașului: „Din moment ce i-am propus patronului să-i prelungească contractul, vă imaginați că nu e nicio surpriză. E greu să găsești cuvinte pentru a-l caracteriza pe Teixeira fotbalistul. Este exact ce îți dorești de la un fotbalist să fie”, a spus directorul sportiv al vicecampioanei, după egalul cu Hapoel Beer Sheva.
În acest sezon, Filipe Teixeira a jucat 17 meciuri pentru FCSB, a marcat trei goluri și a oferit trei pase decisive și s-a dovedit unul dintre cei mai buni jucători ai lui Nicolae Dică.