I-A ÎNFUNDAT
EROARE Portughezul de un milion de euro împrumutat de la CFR Cluj, Amoreirinha, a înscris un autogol cât o înfrângere
De meciul jucat ieri se agățau marile speranțe de evitare a retrogradării atât pentru Farul, cât mai ales pentru UTA.
Startul meciului a confirmat lipsa de orizont a roș-albilor, iar Băcilă și Nanu au ratat două ocazii bune de a aduce oaspeții în avantaj, Daniel Tudor opunându-se. Cu glonțul șuierând pe lângă ureche, utiștii au făcut un pas înapoi, dar Farul nu s-a văzut nevoită să atace. Intrase în avantaj fără vreun efort! Cum? Amoreirinha a deviat incredibil o minge plouată în careu, balonul a curs pe lângă portarul Tudor și Ion Marin avea un avantaj la care nici măcar nu se aștepta la pauză.
A doua repriză a însemnat doar un concurs al tragerilor de timp pentru constănțeni, care au știut să se grupeze în fața porții lui Curcă. Singura ocazie mai legată pentru UTA a venit la o lovitură de cap a lui Florin Dan (80), dar nici atunci șansa nu le-a surâs ardelenilor, iar Băcilă (86) putea majora diferența, dar a fost blocat în 6 metri. Istvan Kovacs a fluierat finalul jocului după trei minute de prelungiri, iar sfârșitul a mai adus doar noi apostrofări pentru gazde și aplauze pentru Farul.
, antrenor UTA