Steaua trebuie să schimbe rândurile din mers după calificarea în grupele Ligii. Expunerea de care vor avea parte steliștii în cea mai importantă competiție va atrage ca un magnet ofertele marilor cluburi din Europa. Bourceanu, Latovlevici, Tătărușanu sau Tănase sunt printre cei mai bine văzuți, iar Reghecampf trebuie deja să gândească o strategie pentru perioada imediat următoare.
Antrenorul din Ghencea chiar a lansat o provocare imediat după victoria cu Săgeata: „E cazul să ne gândim de acum și la schimbarea liniilor”. Speranțele Stelei stau în Nicușor Stanciu și Gabi Iancu, doi dintre cei mai talentați jucători din noua generație. Roș-albaștrii au însă și motive de îngrijorare. Dacă fostul jucător al Vasluiului a confirmat din plin în doar câteva meciuri și deja pare titular de drept, fostul jucător al Viitorului lui Hagi întârzie „explozia”.
Stanciu și-a făcut simțită din plin prezența la Steaua prin golul care a deschis drumul echipei către grupele Ligii, cel marcat în poarta lui Kuciak, de la Legia. De partea cealaltă, Iancu a avut un meci mare în deplasarea de la Dinamo Tbilisi, când a asigurat practic calificarea echipei în play-off. Cei doi au totuși un statut diferit în Ghencea, cel puțin până acum.
Explozia lui Stanciu se simte și în cota acestuia, deși fostul vasluian a ajuns în Ghencea abia în vară. Stanciu și-a upgradat cota pe piață cu 400 de mii de euro, după doar câteva meciuri. Dincolo, lucrurile nu stau tocmai pe roze, deși Iancu a ajuns la Steaua în iarnă. Accidentat la începuturile lui în Ghencea, Iancu a ajuns să fie cotat pe transfermarkt la 1,2 milioane de euro, cu doar 200 de mii de euro în plus față de nivelul la care era în momentul transferului la Steaua.
Mai capricios, dar și mai înzestrat din punct de vedere tehnic, Gabi Iancu are însă la activ și un scandal în Ghencea: cel recent întâmplat la naționala de tineret, după care fotbalistul a și fost amendat de club cu o sumă record: 100 de mii de euro!
Este încă greu de tras o concluzie după nici măcar un sezon la Steaua, dar carierele celor doi par să se desfășoare pe direcții total diferite. Stanciu impresionează prin constanță și ambiție, Iancu prin sclipiri. Dincolo de toate diferențele, cert este că cei doi reprezintă viitorul Stelei. Cum va arăta acesta, depinde de Reghecampf, dar mai ales de cei doi. Pe cine pariați?
1,8 milioane de euro este cota actuală a lui Nicușor Stanciu pe transfermarkt.de
1,2 milioane de euro este cota actuală a lui Gabi Iancu pe transfermarkt.de
700 de mii de euro a plătit Steaua pentru aducerea lui Stanciu de la Vaslui
500 de mii de euro a plătit Steaua pentru transferul lui Iancu de la Viitorul
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER