Problemele nu sunt doar pe teren la Timișoara. La meciul cu CS Otopeni a avut loc un incident între Balint și directorul Gheorghe Chivorchian! Chivorchian a mers la pauză la vestiarul echipei, nemulțumit de joc, și a început să facă reproșuri. Când a încercat să dea și indicații, Balint a răbufnit și, la un moment dat, chiar i-a trântit ușa în nas lui Chivorchian!
După meci, directorul nu a mai trecut pe la echipă, în timp ce antrenorul a minimalizat incidentul: „S-au petrecut unele lucruri la nervi, poate am exagerat și eu, poate am greșit amândoi. Se mai întâmplă când lucrurile nu merg bine“. Totuși, nu e exclus ca divergențele să ia amploare. Chivorchian n-a mai putut fi contactat ieri-seară, iar Iancu a refuzat să facă vreo declarație. Surse din cadrul clubului au povestit că nu e prima oară când Balint și Chivorchian se contrează, antrenorul fiind nemulțumit că directorul se implică prea mult în treburile echipei, inclusiv în probleme tehnico-tactice!
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER