I-au dublat salariul!

Dinamo nu știe sigur dacă va găsi în pauza competițională un
antrenor suficient de valoros pentru a redresa echipa aflată într-o
criză fără precedent și vrea să își asigure măcar varianta
continuării cu actualul tehnician, Cornel Țălnar (foto).

Acest lucru va fi posibil doar dacă Țălnar va reuși îndeplinirea
obiectivului rămas în acest sezon, anume ocuparea unui loc care
permite calificarea în Europa League. Și pentru că acest lucru este
mai mult decât probabil, șefii au acționat deja în demersul lor de
a-l aconta pe antrenor și pentru sezonul viitor. Adică i-au majorat
tehnicianului contractul, care încasează acum dublul sumei
inițiale, respectiv de la 5.000 la 10.000 de euro lunar.

Cum la această sumă se adaugă primele de victorie și, eventual,
cele de obiectiv, roș-albii par să își fi asigurat garanția că
banca tehnică va fi ocupată și în următorul an competițional de
Țălnar, asta dacă nu va fi angajat un antrenor cu un nume mai
rezonant decât al „Țânțarului” .

Are oferte din Qatar

Motivul demersului conducerii dinamoviste este cât se poate de
simplu. Pe culoarele clubului circulă informația conform căreia pe
adresa antrenorului au sosit deja mai multe oferte tentante din
punct de vedere financiar. Evident, din lumea arabă, mai multe
echipe din prima ligă din Qatar fiind dispuse să îl angajeze pe
tehnicianul lui Dinamo.

„Două victorii cu Alba Iulia și cu Astra ne-ar facilita prezența în
Europa League. Dacă vom ajunge acolo, eu voi semna prelungirea
contractului pe încă doi ani”
, Cornel
Țălnar, antrenor Dinamo

Varianta
Bergodi

Problema tehnicianului este, în acest moment, principala prioritate
la Dinamo. În afară de varianta Țălnar, singurul nume vehiculat în
acest moment este cel al lui Cristiano Bergodi, fostul antrenor al
Stelei, dar și al Rapidului și al lui CFR Cluj. Artizanul aducerii
fostului lazial este Nicolae Badea, care ar dori la formația sa un
antrenor cu charismă, care să fie pe placul suporterilor și,
totodată, un tehnician care să poată rezolva divergențele tot mai
dese din vestiarul „câinilor” .

Publicat: 10 05. 2010, 06:57
Actualizat: 10 05. 2010, 06:59