I-au găsit echipă?** Steaua îl pierde pe Tătărușanu. Cum s-a dat de gol Becali
*Gigi Becali negociază cu Juventus București, club care l-a format pe Ciprian Tătărușanu, compensația pentru momentul în care portarul se va transfera.
*Finanțatorul Stelei i-a propus lui Marian Rusen 100.000 de euro pentru cele 5 procente din viitorul transfer al lui Tătă.
*În cadrul negocierilor a apărut varianta ca Juventus să devină echipa a doua a Stelei.
Conducerea Stelei a intrat pe ultima sută de metri în ceea ce privește perfectarea unui transfer pentru portarul titular al echipei, Ciprian Tătărușanu. Evoluțiile bune din acest sezon, încununate cu expunerea de care a avut parte în urma evoluției din Europa League, l-au transformat pe goalkeeperul titular al Stelei și al echipei naționale într-o țintă pentru multe cluburi importante din Europa.
Pleacă pe minimum două milioane de euro?
În acest sens, Gigi Becali a luat măsuri pentru a se asigura că transferul va fi unul profitabil pentru clubul pe care îl finanțează. Omul care conduce Steaua l-a convocat la o discuție, în cursul săptămânii trecute, pe Marian Rusen, președintele lui Juventus București, adică locul din care Tătărușanu a plecat în fotbalul mare. Finanțatorul i-a propus lui Rusen 100.000 de euro pentru renunțarea la cele 5 procente din suma viitorului transfer, bani pe care Steaua ar trebui să îi plătească sub titlu de „contribuție de solidaritate”. Suma pe care Becali este gata să o plătească trădează faptul că finanțatorul se așteaptă la un transfer de minimum 2 milioane de euro.
Negociază și afilierea cu Juventus
Profitând de întâlnire, Rusen i-a propus lui Gigi Becali o soluție în ceea ce privește suportul pentru reînființarea echipei secunde a Stelei. „Pentru 200.000 de euro pe an îți pun la dispoziție echipa și baza sportivă de la Juventus. O poți transforma în pepiniera Stelei și ai primă opțiune la orice transfer”, i-a transmis Rusen conform surselor ProSport. Practic, Steaua și-ar putea rula lotul cu care să participe în sezonul viitor al Ligii Campionilor Under 19 în Liga a III-a. „Avem deja mulți fotbaliști foarte tineri, vor mai veni și din vară, dar trebuie să găsim o soluție pentru ca ei să aibă meciuri în picioare, să joace săptămânal”. Propunerea nu a fost încă acceptată de Gigi Becali, acesta cerând timp de gândire până la finalul sezonului.
Ce spune regulamentul
Conform articolului 21, aliniatul 1, litera c din Regulamentul privind Statutul și Transferul Jucătorilor de Fotbal, contribuția de solidaritate este „o sumă reprezentând 5% din indemnizația plătită pentru transferul unui jucător profesionist și care se distribuie cluburilor implicate în pregătirea sa în perioada cât jucătorul a fost în vârstă de 12-23 de ani împliniți”.