Iacob susține că punctele cu Viitorul ar fi cadoul perfect pentru suporteri de ziua UTA-ei: „Un plus de motivație, agresivitate, pentru a-i face fericiți!”

Redactor:
Călin MNERIE
Iacob susține că punctele cu Viitorul ar fi cadoul perfect pentru suporteri de ziua UTA-ei: „Un plus de motivație, agresivitate, pentru a-i face fericiți!”
  • Publicat:

UTA debutează în play-out împotriva aceluiași adversar pe care l-a înfruntat și în prima etapă a sezonului regulat, Viitorul Constanța. Trupa de la malul mării vine după o perioadă tumultoasă, cu rezultate mult sub așteptări, ce a provocat cea de-a doua înlocuire stagională a antrenorului.

După Ruben de la Barrera și Mircea Rednic, fosta campioană a României a ajuns tot la Cătălin Anghel, cea mai la îndemână soluție internă a patronului Gică Hagi.

„Favoriți cu Viitorul, dar nici un meci nu seamănă cu altul”

Portarul Florin Iacob (27 de ani), titular în remiza din retur cu constănțenii, a vorbit despre play-out, dar și despre duelul de vineri cu prudență.

„Ne așteaptă un play-out dificil, cu echipe bune de Liga 1. Chiar dacă suntem în play-out am făcut 37 de puncte, o zestre importantă pentru o echipă nou-promovată, dar de vineri începem un nou campionat, un nou parcurs. În primul rând, ne așteaptă un meci dificil cu Viitorul, acasă, o echipă de posesie, cu calități individuale bune. Noi de dorim să punem în aplicare ceea ce facem la antrenamente și la meciul care urmează, pentru că avem o echipă bună, cu experiență și din punctul meu de vedere și un grup unit care a și demonstrat acest lucru pe parcursul campionatului. Se poate spune că suntem favoriți având în vedere rezultatele din ultima vreme, dar nici un meci nu seamănă cu altul. Încercăm să luăm pas cu pas fiecare meci, pentru că, dacă ne gândim prea departe în trecut sau în viitor, nu rezolvăm nimic”, a spus numărul unu utist, care a închis poarta la meciul de pe 15 ianuarie, tot de la Arad: „În momentul în care defensiva este în regulă, s-a văzut că nu se ia gol. Dacă ne dăruim pe teren și ne sacrificăm unul pentru altul, se vede pe tabelă, rămâne cifra 0 la golurile primite de noi”.

„La orice nivel e presiune, iar la un club important ca UTA cu atât mai mult”

Arădenii speră la un alt parcurs față de cel din play-offul jucat în Liga 2-a. În vară, deși s-a obținut promovarea, utiștii au bifat o singură victorie în cinci meciuri și un sigur punct pe teren propriu din 9 posibile.

„Play-off-ul din Liga a II-a l-am început după trei luni de stat acasă, acum venim după un campionat disputat. Așadar, cred că va fi o situație diferită din acest punct de vedere. Cât despre presiune, la orice nivel dai peste ea, cu atât mai mult cu cât jucăm la un club important din România”, mai consideră Iacob.

„O convocare la națională e lucrul suprem, eu mi-am pus toate calitățile în slujba echipei”

Convocat în premieră la echipa națională, Iacob nu a prins lotul de 23 la cele trei partide din preliminariile „mondialului” asiatic din 2022.

„Am revenit cu un moral bun de la acțiunea echipei naționale, 100% pozitiv. O convocare la echipa națională este lucrul suprem și asta trebuie să te motiveze în plus. Am avut o discuție și cu antrenorul de portari, domnul Leontin Toader și chiar mi-a spus și el că, chiar dacă nu am prins lotul la niciunul dintre cele trei meciuri, rămân în vederile lor.  Eu tot ce am făcut a fost să-mi pun toate calitățile în slujba echipei naționale și asta a remarcat și domnul Nicolae Dică. A spus că i-a plăcut personalitatea și dăruirea mea la antrenamente”, a sintetizat goal-keeperul utist recenta experiență „sub tricolor”.

Are încredere în fundașii din fața sa: „Toți au jocuri multe în Liga 1 sau chiar în cupele europene”

Alexandru Benga s-a accidentat în victoria UTA-ei cu Sepsi (2-0) și va mai lipsi cel puțin două-trei sătămâni de pe gazon, așa că Florin Ilie va rămâne cel mai probabil în formula titulară a play-outului. „Florin a demonstrat cât este de util când a intrat. Acum chiar venim după două meciuri fără gol primit, suntem jucători de valoare în vestiar, jucători cu experiență. De exemplu, toți fundașii centrali au jocuri multe în Liga 1 sau chiar în cupele europene. În momentul în care îți vine rândul, trebuie să demonstrezi că poți, iar asta s-a dovedit și la Ilie, și la Benga, Erico sau Melinte când a trebuit”, mai afirmă portarul brașovean al „Bătrânei Doamne”.

Trei puncte de ziua UTA-ei

UTA împlinește 76 de ani de existență pe 18 aprilie, iar jucătorii vor să le facă un cadou suporterilor și clubului la meciul de vineri. „Această aniversare ar trebui să aducă un plus de agresivitate, de motivație, în timpul meciului, pentru că te gândești și la suporteri, pe care îi faci fericiți la victorii. Ne dorim să câștigăm vineri și pentru ei și pentru club la ceas aniversar”, a mai transmis al doilea căpitan al arădenilor, după Cipri Rus.

Contractul portarului brașovean cu UTA se încheie la finalul acestui sezon, dar Iacob și-ar dori să continue la Arad. „Nu am avut nici o discuție în acest sens, sperăm să continuăm împreună. Îmi doresc să rămân la Arad, dar vedem ce va fi la finalul sezonului”, a încheiat Iacob.

Florin Iacob a înfruntat Viitorul de trei ori în carieră. Adică în remiza albă de la Arad din acest sezon, plus un alt 0-0 și o înfrângere cu 1-3 în 2014, când îmbrăca tricoul lui FC Brașov.

Călin MNERIE / Redactor
Jurnalist sportiv din anul 1998, și-a început cariera la Ziarul Adevărul din Arad, al șaptelea cotidian din țară ca tiraj la acea vreme. Absolvent al Liceului ”Moise Nicoară” un an mai devreme, a terminat și Facultatea de Istorie și Jurnalism din cadrul Universității de Vest ”Vasile ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Trump, ironie la adresa lui Iohannis de la Casa Albă. Trump către Rutte: „A mai fost o altă persoană care nu mi-a plăcut. Nu am fost fericit. Și cred că l-am ținut departe”
Trump, ironie la adresa lui Iohannis de la Casa Albă. Trump către Rutte: „A mai fost o altă persoană care…
Iubita șoferului de TIR ucis pe autostradă, în Belgia, și-a refăcut viața! Cine este noul bărbat din viața ei
Iubita șoferului de TIR ucis pe autostradă, în Belgia, și-a refăcut viața! Cine este noul bărbat din viața ei
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi ținută de cinci preoți” | EXCLUSIV
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi…
Svetlana Simion, mama lui Radu Drăgușin, a dezvăluit cum decurge recuperarea fotbalistului și când ar putea reveni: „Nu ne grăbim!”
Svetlana Simion, mama lui Radu Drăgușin, a dezvăluit cum decurge recuperarea fotbalistului și când ar putea reveni: „Nu ne grăbim!”
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt mici detalii de pus la punct”
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt…
Fotbalistul l-a sfidat pe Hagi! A refuzat să intre pe teren:
Fotbalistul l-a sfidat pe Hagi! A refuzat să intre pe teren: "Mâine ai plecat". "Regele" l-a făcut praf în faţa…
Amalia Năstase, de nerecunoscut după ce s-a îngrășat ENORM! A pierdut lupta cu kilogramele: „Nu am timp să mă fandosesc”
Amalia Năstase, de nerecunoscut după ce s-a îngrășat ENORM! A pierdut lupta cu kilogramele: „Nu am timp să mă fandosesc”
Simona Halep, implicată într-un triunghi amoros. Cine este bărbatul pentru care a renunţat la TOT!
Simona Halep, implicată într-un triunghi amoros. Cine este bărbatul pentru care a renunţat la TOT!
BANCUL ZILEI. Ștrulă îl întreabă pe Bulă: - Cum stai cu viața amoroasă?
BANCUL ZILEI. Ștrulă îl întreabă pe Bulă: - Cum stai cu viața amoroasă?
Cine l-ar fi împuşcat în cap pe jandarmul de 27 de ani. Mesaj emoţionant postat de mama tânărului
Cine l-ar fi împuşcat în cap pe jandarmul de 27 de ani. Mesaj emoţionant postat de mama tânărului
Adevărul despre OZN-uri! Suntem SAU NU vizitați de extratereștri?
Adevărul despre OZN-uri! Suntem SAU NU vizitați de extratereștri?
Ce pensie poate avea românul care aşteaptă încă milionul de euro
Ce pensie poate avea românul care aşteaptă încă milionul de euro
El e Răzvan, jandarmul în vârstă de 27 de ani, care a murit azi. Un coleg l-a împușcat la un exercițiu
El e Răzvan, jandarmul în vârstă de 27 de ani, care a murit azi. Un coleg l-a împușcat la un…
Cod Rutier 2025. Șoferii care nu mai trec de ITP. Documentul cerut acum obligatoriu de RAR
Cod Rutier 2025. Șoferii care nu mai trec de ITP. Documentul cerut acum obligatoriu de RAR
Mama și iubita jandarmului împușcat mortal în timpul unui exercițiu de pregătire, îngenuncheate de durere după vestea tragică: „Aerul meu, te voi iubi mereu”
Mama și iubita jandarmului împușcat mortal în timpul unui exercițiu de pregătire, îngenuncheate de durere după vestea tragică: „Aerul meu,…
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Cartea de Identitate a Vehiculului: Ești obligat să o ai în mașină?
Cartea de Identitate a Vehiculului: Ești obligat să o ai în mașină?
Gheorghe Hagi a fost decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României
Gheorghe Hagi a fost decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României" în grad de Cavaler. Imagini inedite de la ceremonia specială
×