Iancu a dezvăluit numele antrenorului care are cele mai mari șanse** să o preia pe Poli!

Marian Iancu a declarat că a clarificat lucrurile cu fostul
antrenor al lui Poli, Cosmin Contra. Patronul bănățenilor a
dezbăluit și care este prioritatea sa pentru a prelua banca tehnică
a Timișoarei, în acest moment echipa fiind pregătită de Velcea și
Alexa.

„Este adevărat că m-am împăcat cu antrenorul Cosmin
Contra. Am văzut ultimele sale declarații, au fost niște opinii
mature. El, împreună cu Velcea, Alexa, poate Chivu și Codrea, vin
și asigură continuitatea acestui club. Opțiunea mea rămâne Dusan Uhrin, suntem
acum în negocieri. Avem timp, mai e lună până la reunirea
echipei.

Contra și Uhrin sunt doi antrenori principali, nu am văzut până
acum ca o echipă sa fie pregătită de doi antrenori principali, nu
au cum să colaboreze. Nu a existat niciun conflict între mine și
Contra, el a avut atunci alte opțiuni, iar dragoste cu forța nu se
poate.

Sută la sută Cosmin va mai avea posibilitatea să mai antreneze
acest club, nu ne-am despărțit ca dușmani. Dusan Uhrin a lăsat echipa pe prima loc și
acum o va lua și acum, bine la diferență de câteva puncte
. E
adevărat că Poli n-a luat nimic în ultimi ani, dar de 89 de ani n-a
luat nimic.”, a declarat Marian Iancu la Sport.ro.

Publicat: 09 12. 2010, 17:13
Actualizat: 09 12. 2010, 17:23