Iancu a luat foc după Poli – Steaua:** „Balaj m-a furat la mine acasă!”
Acordarea unui penalty la duelul Iliev – Curtean și eliminarea
steliștilor Bicfalvi și Ricardo: acestea sunt măsurile pe care
timișorenii susțin că Balaj trebuia să le ia sâmbătă seară.
Președintele lui Poli era negru de supărare după meci și l-a făcut
praf pe arbitrul băimărean la o emisiune televizată. „Balaj
a greșit în trei faze colosale. E Balaj, e Einstein în arbitraj, e
icoană în arbitraj. Au mai fost icoane și au stat pe la Pitești.
Asta e tâlhărie! Acest Balaj ne-a tâlhărit! Trebuie să recunosc că
ne-a ajutat și hazardul. Steaua a avut calitate, poate mai multă
decât noi. Dar dă-mi, domnule, ce-i al meu, nu mă fura acasă la
mine! Te și plătesc că vii la mine acasă, te plătesc, domnule
Balaj!”, a spus Iancu.
Specialiștii îi dau
dreptate
Prima fază litigioasă a avut loc în minutul 19, când Bicfalvi a
primit cartonașul galben la o intrare întârziată, cu ambele
picioare, la Helder. Apoi, în minutul 72, nu a sancționat faultul
lui Iliev în careu asupra lui Curtean. Timișorenii au mai reclamat
o lovitură cu cotul a lui Ricardo, într‑un duel cu Alexa, pe final
de joc. Contactați de ProSport, mai mulți actuali sau foști arbitri
au opinat că Balaj trebuia să acorde penalty la faza
respectivă.
A fost penalty? Certați-l pe Balaj, nu pe
mine!
Sorin Cârțu, antrenor Steaua
Am avut un penalty, am avut eliminare la Ricardo. Dacă
se acordau astea, poate am fi câștigat
Dan Alexa, căpitan Poli Timișoara