Iancu acuză: „Mi-e frică de măcel și corupție!** Directorul de licențiere e un amator” Câți bani poate pierde Poli

Poli riscă să rămână fără licență în sezonul următor, lucru care
ar echivala cu o gaură de dimensiuni foarte mari în bugetul
clubului.

Bănățenii ar pierde o mare parte din finanțarea de la autoritățile
locale, dar ar rămâne și fără banii de la sponsori sau cei din
Europa. La un calcul în mare, Marian Iancu susține că 11 echipa sa
poate pierde peste 10 milioane de euro.

„Eu sper ca această comisie să mențină prima hotărâre și să
se facă dreptate. Până mâine, n-am ce să spun. Mi-e frică de
coruptie și de măcel, dar nu din partea lui Mircea Sandu. Domnul
Duru nu este profesionist, este amator, nu are consistență. Eu
le-am și cerut comisiilor să ne spună care este specializarea
domnului Duru de este directorul de Licențiere”
, a
declarat Iancu la Sport.ro

Iancu
strigă: „Corupție!”

„Comparativ cu noi, care nu i-am dat niciun ban si nu i-am
acordat niciun fel de foloase, alte echipe au fost sustinute la
licentiere, chiar daca aveau dosare mai slabe decât al nostru. Sunt
cel putin patru astfel de echipe. Exista un interes din partea
domnului Duru. Domnul Mircea Sandu e plecat din tara, i-as fi adus
dovezi ca Duru a gresit. De vreo doi ani relatia noastra cu domnul
Sandu sunt normale”,
mai spune bossul delor de la
Timisoara!

Poli
poate pierde peste 10 milioane!

„Sunt multi bani pe care îi pierdem daca nu primim licenta,
cel putin 10-11 milioane de euro. Noi primim bani în functie de loc
si trebuie sa luam bani pentru locul 2. Sunt foarte multi bani pe
care i-am pierde. Dar noi mergem mai departe. Am încredere ca
Mircea Sandu va pune lucrurile la punct. Am încredere ca FRF e pe
drumul cel bun. Nu se pune problema sa ne înscriem în alt
campionat, ramânem aici, ne luptam aici, trebuie sa ni se dea
dreptate
„, mai spune Iancu.

„UEFA nu se implica în licentierea din România. Avem o
infrastructura la nivelul cerintelor UEFA, putem sa jucam aici si
meciurile din grupe. Am investit peste doua milioane de
euro”
, a declarat Marian Iancu la Sport.ro

Publicat: 30 05. 2011, 17:03
Actualizat: 30 05. 2011, 17:09