Iancu: „Am emoții cu Argeșul, suntem condamnați să câștigăm!”
Patronul clubului FCÂ Timișoara, Marian Iancu, a vorbit despre începutul de sezon al echipei sale, precum și despre anunțatul transfer al togolezului Nibombe de la CS Otopeni. Omul de afaceri a spus că are emoții în ceea ce privește meciul cu FCÂ Argeș, dar că o eventuală victorie îi va aduce înapoi starea de determinare.
Iancu a mai declarat că în transferul lui Nibombe la Timișoara depinde de rezultatele vizitei medicale, mai ales că există suspiciunea că togolezul are hepatită.
"În mare, suntem pregătiți pentru retur. Am emotii, însă, pentru meciul cu FC Argeș. Cred că este din cauza debutului returului, este dorința de a păși cu dreptul, avem un antrenor nou, un sistem un pic schimbat, dar și adversarul este o echipă imprevizibilă, determinată și care nu are ce pierde. Și in tur a jucat dezinvolt, a pus probleme și la Rapid și la Vaslui. Nu va fi usor. Suntem condamnați să câștigăm din cauza obiectivului, dar am emoții.El a avut probleme în trecut, dar nu cunosc în detaliu și evit să vorbesc concret. Se vorbește de hepatită. În funcție de cum va evolua și ce vor spune specialiștii, s-ar putea să nu funcționeze contractul. Relațiile contractuale între cluburi sunt ok, la fel și între jucător și clubul nostru. Mai rămâne doar vizita medicală", a spus Marian Iancu la sptfm