Patronul lui Poli Timișoara, Marian Iancu, a vorbit despre situația lui Caro de la Vaslui, care a venit într-un fotbal pe care nu îl înțelege, fiindcă Liga I este văzută ca fiind mult mai slabă din afara țării.
El spune că îl vrea pe Cosmin Contra la echipă, cel puțin până în iarnă, în acest sens mandatăndu-i pe Gheorghe Chivorchian și Daniel Stanciu să discute cu jucătorul prelungirea contractului.
„Lopez Caro nu ar fi ajuns niciodată la Timișoara, nu m-aș fi întins atât de mult. Cred că e o nepotrivire de caracter între Caro și fotbalul românesc. La noi lucrurile sunt diferite, sunt în grafic cu obiectivul. Și Petrovic a fost surprins de fotbalul românesc, de afară este văzut mult mai slab, dar când ajung aici ei își dau seama că au nimerit într-un alt fotbal. Stanciu și Chivorchian sunt mandatați să negocieze cu Contra, le-am spus lor până la ce nivel să meargă. L-aș dori măcar până în iarnă. Am evitat să intru într-o licitație cu Gigi Becali pentru jucătorii de la Urziceni. Vom vedea zilele următoare dacă vom da vreun jucător către Unirea.”, a spus Marian Iancu la Sport.ro
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER