Iancu: „Dacă nu ne înțelegem cu Dayro până săptămâna viitoare**, transferul cade!”
Marian Iancu spune că discuțiile cu Dayro Moreno sunt pe un drum
bun. Șeful Timișoarei a declarat că a luat legătura cu atacantul
Stelei, dar că îl așteaptă pe acesta în România, pentru ultimele
discuții. Iancu pune piciorul în prag și spune că, în cazul în care
discuțiile nu se vor finaliza săptămâna viitoare, transferul va
cădea.
„Lucrurile sunt pe drumul bun, nu foarte bun. Daniel
Stanciu a luat legătura cu Dayro Moreno, care se află în Columbia.
Am cerut ca jucătorul să ne sune și după aceea le vom transmite să
vină în România și să discutăm termenii contractuali. Pe el îl
interesează Timișoara, știe ce înseamnă echipa asta. Dacă lucrurile
tărăgănează, trebuie să luăm o hotărâre până la sfârșitul
săptămânii. Trebuie să vorbim cu el și direct, nu numai prin
telefon. Până săptămâna viitoare trebuie să ne înțelegem, altfel
transferul pică”, a declarat Marian Iancu la Sport.ro