Gigel Bucur s-a înțeles cu Kuban Krasnodar și va pleca în această seară spre Rusia. Marian Iancu a confirmat transferul atacantului și spune că Timișoara a ales să accepte oferta formației lui Dan Petrescu, drept răsplată pentru ceea ce a făcut Bucur la formația de pe Bega.
„Cred că e bine ca Gigel Bucur să își spună opinia față de transferul la Kuban. El și-a făcut datoria față de noi, a fost un profesionist 100% și în măsura în care are o ofertă importantă, trebuie să îi ascultăm dorința. Vă mărturisesc că nici eu nu știu ce a decis Gigel. Din păcate nu am argumente, eu nu agreez acest transfer, dar asta e o altă problemă. Din punctul meu de vedere, la 29 de ani, el mai are multe de spus în fotbal. Oferta rușilor este una foarte bună pentru Bucur, indiferent de cât de mult l-am dori pe el aici, nu putem să supralicităm.
Se duce în Liga a II-a, nu se poate compara cu Liga I de la noi, dar asta este. Sper să nu fiu nevoit să schimb obiectivul din câștigarea campionatului în calificarea într-o cupă europeană. Venirea lui Vazquez sper să fie suficientă pentru a compensa plecarea lui Gigel. I-am adus și pe Contra, și pe Sepsi, stăm bine”, a spus Iancu, într-o conferință de presă.
„În proporție de 95% transferul e realizat, au mai rămas detalii de pus la punct în zilele următoare”, a declarat Gigel Bucur.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER