Dușan Uhrin e aproape de o întoarcere pe Bega. Finanțatorul Iancu a revenit la sentimente mai bune față de tehnicianul ceh și nu e exclus ca acesta să o antreneze din nou pe FC Timișoara, în viitorul apropiat.
„Vineri după-amiază vom afla decizia TAS. Chiar dacă le vom primi, nu vom lua titlu. Am spus că va fi o surpriză să batem Unirea și ama avut dreptate. Balint nu a fost demis pentru acest lucru, ci pentru că nu a învățat din meciurile cu Mediaș, Otopeni, apoi a pierdut și examenele mari, cu Vaslui, Dinam, am pierdut examenele mari. După plecarea lui Uhrin am spus că voi aduce un tehnician care să ia titlul, dar m-am păcălit. Sunt vinovat împreună cu Gabi Balint dacă am pierdut campionatul”, a spus Iancu, la Sport.ro.
Patronul de la Timișoara a vorbit și despre Dușan Uhrin și a părut că lasă poarta deschisă unei reîntoarceri a cehului pe Bega. „Dușan e prietenul meu, și eu al lui. Ne-am despărțit în acele momente pentru că am hotârât să nu mergem mai departe. A fost o conjunctură, și el, și eu, ne-am dat seama că a fost o greșeală. Fiind prietenul meu, se poate întoarce, când juridic se va putea„, a mai spus Iancu.
Â
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER