Iancu: „Garcia va juca în etapa următoare”
Nemulțumirea conducerii clubului față de jocul arătat în prima etapă va avea repercusiuni în primul „11” care urmează să fie aliniat la jocul cu Pandurii de sâmbătă. Supărat că Timișoara nu a arătat un joc mai consistent în partida cu FC Argeș, Marian Iancu a spus că, în mod cert, prima schimbare pentru etapa următoare vizează postul de coordonator. Acolo evoluase Stelian Stancu în runda inaugurală, dar acesta este jucător de banda dreaptă, fie fundaș, fie mijlocaș.
Astfel, Luis Garcia, indisponibil săptămâna trecută din cauza unei contracturi, va intra în echipă. „Garcia va juca cu siguranță în etapa următoare”, sună directiva președintelui de pe Bega. Pe lângă coordonatorul argentinian, în prima echipă sunt posibile schimbări în banda dreaptă. Stancu va ceda postul de mijlocaș central lui Garcia, astfel că va reveni în dreapta, acolo unde a jucat în meciurile de pregătire. Stelian i-ar lua locul lui Abiodun, care nu a avut un joc reușit în prima etapă.