Iancu îi răspunde lui Petrescu:** ‘Am greșit! Mă revanșez duminică’

Președintele CA al formației FC Timișoara, Marian Iancu, a reacționat prompt la declarațiile lui Dan Petrescu, care acuza clubul din Banat că "a furat tactica lui Dinamo". Tehnicianul Unirii a insinuat că zvonul lansat de Iancu, conform căruia Dacian Varga și Tibi Bălan vor ajunge la Timișoara din vară, nu are niciun fundament real și că singurul scop al bănățenilor a fost să destabilizeze trupa din Urziceni înaintea disputei directe.

Marian Iancu a ținut să-și ceară scuze pentru declarațiile sale, într-un comunicat publicat pe site-ul oficial al clubului, dar a precizat că "Bursucul" a interpretat greșit situația și că transferurile celor doi au toate șansele să se realizeze.

"Am urmărit cu atenție răspunsurile date de domnul Dan Petrescu, antrenor al echipei Unirea Urziceni, în cadrul conferinței de presă de astăzi, 28 mai. Trebuie să recunosc că am greșit fata de domnia sa și echipa pe care o antrenează, atunci când, crezând că fac un gest de fair-play, întrebat fiind în acest sens, am readus în atenția publică negocierea din iarna, dintre mine și domnul Vasile Șiman, președintele clubului Sportul Studențesc, cu privire la jucătorii Dacian Varga și Tiberiu Bălan. Este de notorietate posibila tranzacție legată de cei doi fotbaliști și am considerat că nu ar fi trebuit să ascund, în perspectiva meciului care urmează, un adevar pe deplin realizabil în această vară. Am înțeles că poziția mea a deranjat. Nu mi-am dorit, nu am anticipat un asemenea impact și nici nu l-am premeditat. Fapt pentru care îi cer scuze și mă bucur că am prilejul să mă revanșez duminică seara. Unirea Urziceni va rămâne cea mai performantă echipă a campionatului, chiar și după meciul cu FC Timișoara. Cu bani puțini sau de multe ori fără, a reușit ceea ce noi nu putem investind enorm. Oare care mai este definiția performanței în fotbal? La această întrebare mă aștept să răspundă jucătorii și antrenorii noștri până pe 15 iunie 2009!", spune Iancu.

Publicat: 28 05. 2009, 16:58
Actualizat: 28 05. 2009, 17:07