Iancu: „Îl vreau pe Chiacu înapoi la Timișoara”
Finanțatorul Timișoarei, Marian Iancu, a declarat că și-ar dori
transferul lui Hristu Chiacu de la Dinamo, dar până acum nu s-a
putut înțelege cu cei din conducerea clubului.
„Latovlevici este un jucător excepțional, l-am crescut 5
ani, nu aveam cum să îi ținem și pe Sepsi și pe Latovlevici, cei
mai buni fundași stânga din România. Avem 9 jucători produși de
școală noastră, acesta este viitorul. Nu există nicio discuție în
privință lui Cisovski, nu avem nicio ofertă pentru el. Orice
jucător pentru orice club în condițiile unei oferte bune este de
vânzare. Nu mutăm echipa din Timișoara, doar vom încerca să
minimalizăm pierderile investiționale. Îl doresc pe Chiacu de la
Dinamo, dar nu am reușit să ne înțelegem cu cei din Ștefan cel
Mare, este un jucător care îmi place foarte mult, ar putea fi un
jucător care face diferența. Obiectivul nostru este maxim din ceea
ce ni se permite.” a spus Marian Iancu la Sport.ro
Mijlocașul dinamovist a revenit în „Groapă” în această vară și
speră să aibă ocazia să demonstreze pe teren că e „câine
adevărat”.