Iancu**: „Impostura e regulă în administrația clubului Rapid”
În așteptarea soluționării conflictului cu Rapid în privința
dreptului de joc al jucătorilor Varga și Bălan, patronul lui Poli
continuă războiul cu giuleștenii. Președintele Consiliului de
Administrație al Timișoarei a remis un comunicat pe site-ul
oficial.
VEZI MAI JOS COMUNICATUL LUI MARIAN IANCU
Pe site-urile de sport a apărut astăzi, 11 martie, un comunicat de
presă al Ligii Suporterilor Rapidiști. Președintele Consiliului de
Administrație al Timișoarei, Marian Iancu, a remis în acest sens o
replică oficială:
„Am luat act de comunicatul Ligii Suporterilor Rapidiști și
descoperim încă o dovadă că impostura este ridicată la rang de
regulă de către administrația clubului Rapid. Este un comunicat
mincinos, prin însuși faptul că nu pot să cred că l-a emis Liga
respectivă, ci un mârșav interesat, poate chiar unul dintre cei
care se fac vinovați de situația în care se află astăzi clubul
giuleștean. Dovada care susține cele spuse de mine o regăsiți în
alineatul 5 al comunicatului, acolo unde găsim declarația de voință
a suporterilor, alături de cea a jucătorilor și culmea, a
CONDUCĂ‚TORILOR. Rușine!! V-ați demascat, în virtutea aceleiași
prostii care a stat la baza încălcării regulamentelor! Să vorbească
Liga Suporterilor Rapidiști, o asociație onorabilă prin tot ce a
făcut în cursul istoriei acestui club, despre dorința unor
conducători și administratori blamați de toată lumea este peste
puterea mea de a înțelege! Pot să cred că i-am dezamăgit pe șefii
clubului Rapid, dar pentru nimic în lume nu pot să accept că
aceasta este și susținerea fanilor… Faptul că aș fi avut o
atitudine nesportivă și în special antirapidistă ar putea fi doar o
încercare de a găsi un refugiu confortabil, în condițiile în care
este de notorietate că i-am avertizat personal pe cei de la Rapid
despre ce va urma să se întâmple, înainte de ora jocului, în mod
repetat, fără să fiu luat în serios. Ba, mai mult, am fost călcat
în picioare! Și eu, și clubul pe care-l reprezint! Rețineți faptul
că până și-n ziua partidei l-am sunat pe dl. Copos și l-am
avertizat. Probabil a râs de mine și și-a văzut de interesele lui,
care nu sunt și cele ale Rapidului în cazul de față. Ce dovadă de
corectitudine poate fi mai mare decât faptul că am fost perseverent
în a trage semnalul de alarmă? Într-un astfel de comunicat nu cred,
în el nu văd și nu simt un suflet curat alb-vișiniu. Acesta riscă,
dacă într-adevăr vi-l asumați, să vă introducă, pe ușa din față, în
marea confuzie în care se află azi Rapidul. Spun asta ca să fiu
delicat, deși aș fi putut folosi cuvinte mai abrazive! Mai bine
păstrați distanța, așteptați să vedeți vinovații, susțineți-vă
echipa, pentru că are nevoie de asta și nu uitați că răul putea fi
incomensurabil dacă nu punea cineva piciorul în prag! Ar trebui să
fiți mândri că acel cineva este un rapidist de-al vostru sau un
fost rapidist, după cum lăsați să se înțeleagă în comunicat. Să vă
dea Dumnezeu vouă și conducătorilor dvs. mintea cea de pe urmă, să
vă rezolvați problemele, în conformitate cu spiritul Rapidului, cel
vechi, pe care-l știu și-l respect!„