Iancu: „Nu avem motive de optimism!”** Motivul pentru care Poli se teme de hotărârea TAS

Marian Iancu și Timișoara așteaptă cu sufletul la gură decizia
TAS, care ar putea să o mențină pe Poli în Liga I și în viitorul
sezon. Patronul bănățenilor spune totuși că nu e foarte optimist în
privința verdictului, deoarece un consecințele unei decizii
pozitive ar putea avea efecte la nivel înalt.

Cei de la TAS ne-au comunicat că ne vor da răspunsul în 48
de ore. Nu avem de ce să fim optimiști, deoarece o echipă care nu
avea drept să joace în Europa League a debutat ieri, iar
campionatul va începe pe 22 iulie. Vă dați seama ce consecințe ar
putea avea o decizie pozitivă. Am putea da peste cap două
competiții onorabile: Europa League și Champions
League.

M-am pus și eu în locul lor și m-am gândit ce aș decide
eu, luând în calcul consecintele.

În ambele cazuri, competiția europeană este defavorabilă. FRF a pus
în aplicare o hotărâre care nu era executorie, mai era calea
TAs-ului. S-a văzut clar că cei de la FRF au vrut să ne
retrogradeze.

Au făcut o impresie execrabilă cei care au apărat decizia FRF-ului.
Președintele nostru nu știe ce spune au spus aceștia când au fost
întrebați dacă recunosc TAS-ul„, a declarat Iancu la
Sport.ro.

Publicat: 15 07. 2011, 10:29
Actualizat: 15 07. 2011, 12:16