Marian Iancu e mulțumit după remiza obțiuntă de FC Timișoara la Cluj și spune că Ioan Ovidiu Sabău a pregătit foarte bine partida din Gruia. Finanțatorul bănățenilor consideră că Poli a dominat clar prima repriză și regretă că jucătorii trimiși în teren de Sabău n-au dat randament. Iancu a refuzat să comenteze arbitrajul Marius Avram, dar a lăsat să se înțeleagă că e mulțumit de modul în care acesta a condus partida. Boss-ul BKP a precizat însă că i se pare anormal ca „fluerașii” să fie lăudați în momentul în care își fac bine meseria pentru care sunt plătiți chiar de cluburi.
„Se putea mai mult, dar nu pregătirea jocului a făcut să nu obținem victoria. Dacă am ceva de reproșat, am să o fac celor care au intrat pe parcurs și nu au adus un plus. Nu-mi permit luxul să-i laud pe arbitri pentru că eu îi plătesc. În momentul în care îi plătesc, nu cred că mai e cazul să-i laud pentru că-și fac treaba bine.
Plecăm de la Cluj după încă o etapă în care rămânem neînvinși. Puteam să jucăm ofensiv, pe atac, dar poate nu mai eram în situația asta. Sunt sigur că am avut o posesie superioară și în prima repriză ei n-au contat în atac.
Vreau în schimb să văd ce măsuri se vor lua în legătură cu organizarea jocului. Nu am apucat să înțeleg ce s-a întâmplat cu acea petardă. Nu știu din ce zonă a venit. Abia acum îmi dau seamă că nu avea cum să vină din partea suporterilor noștri, pentru că se întâmplă într-o zonă unde sunt suporteri ai CFR-ului„, a declarat Iancu la Digi Sport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER