Președintele FC Timișoara, Marian Iancu, a declarat, joi, că odată cu modificarea regulamentului de licențiere și recunoașterea Tribunalului de Arbitraj Sportiv ca ultimă instanță, FRF trebuie să repună formația bănățeană pe locul doi în Liga I și pe lista UEFA în preliminariile Ligii Campionilor.
„Din momentul în care luni, Comitetul Executiv a completat caietul de licențiere cu recunoașterea Tribunalului de la Lausanne, Poli Timișoara a revenit pe locul doi al clasamentului. Este vicecampioana țării, este în Liga I și obligatoriu FRF trebuie să ne pună în drepturi la UEFA, adică în preliminariile Ligii Campionilor. Pentru că nu își mai face efecte hotărârea Comisiei de Apel dintr-un motiv simplu pe care juriștii de la FRF nu i l-au spus lui Mircea Sandu: Comisia de Apel din cadrul sistemului de licențiere nu mai este ultima instanță.
Nu o să vedeți niciun inculpat de drept comun care după a doua instanță să fie luat de pe stradă și încarcerat. După ce judecă a treia instanță, în cazul nostru TAS-ul, atunci hotărârea rămâne definitivă și irevocabilă. Astăzi Poli Timișoara a notificat FRF că soluția dată de Comisia de Apel nu își mai produce efecte, iar Timișoara este în Liga I. Acel baraj se poate ține, treaba lor, dar lista UEFA trebuie completată în mod obligatoriu cu Timișoara”, a spus Iancu la postul Sport.ro.
Oficialul grupării bănățene a menționat că va notifica și UEFA pentru a fi sigur că FC Timișoara va evolua în Liga Campionilor. „Noi mâine vom depune memoriu și notificare la UEFA că nu suntem siguri că FRF va opera normal. Vom notifica și secretariatul general al UEFA și comisia de licențiere din cadrul UEFA. Este clar, trebuie refăcută lista UEFA, introducând Timișoara, până la hotărârea Tribunalului de la Lausanne”, a adăugat el.
Marian Iancu susține că prin decizia Comitetului de Urgență al FRF juriștii și directorii din cadrul federației l-au expus pe președintele Mircea Sandu. „Decizia Comitetului de Urgență l-a expus din nou pe Mircea Sandu, pentru că din ce știu eu domnul Dragomir n-a semnat. Cred că atât Duru, cât și Mihalache, și alți directori și-au propus să-l dărâme pe Mircea Sandu. Cred că și-au propus să-l dărâme, să-l facă de râs, să cadă în penibil și apoi să renunțe el, eu știu care sunt interesele din cadrul federației… Nu înțeleg cum acest Duru a ignorat TAS-ul și să expună FRF la dezafiliere. Și nu mai spun că nu știu cum Comitetul Executiv a aprobat caietul de licențiere. Nici nu l-au citit. Noroc că Mircea Sandu și-a dat seama de pericol și a intervenit urgent”, a menționat Iancu.
Președintele FC Timișoara nu se așteaptă la un răspuns rapid de la TAS, chiar dacă memoriul a fost depus în urmă cu două săptămâni. „Avem două săptămâni de când am trimis cele două acțiuni la Lausanne. Noi nu am așteptat Comitetul Executiv pentru că pe noi nu ne interesa. Dar nu e posibil un răspuns rapid de la TAS. Avem o singură certitudine, aceea că se va judeca bine și corect. Dacă am greșit voi răspunde și voi rămâne la Timișoara mai departe, dacă voi câștiga voi rămâne în Liga I dar nu voi mai merge mai departe în fotbal. Sau voi rămâne dacă văd că un Duru este dat afară și va fi trasă la răspundere Comisia de Apel”, a explicat oficialul clubului timișorean.
MEDIAFAX
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER