Iancu: „Nu vom folosi culorile alb-violet în etapa următoare”

Patronul formației FC Timișoara, Marian Iancu, a declarat, în exclusivitate pentru www.prosport.ro, că echipa de pe Bega nu va folosi culorile alb-violet în etapa următoare, deși a câștigat acest drept. Iancu spune că timișorenii se vor lupta să readucă palmaresul și cele 6 puncte.

"Încă nu este o victorie, ne-am recuperat culorile și numele, dar nu și palmaresul. Bătălia noastră continuă, mergem mai departe și ne-am adresat Tribunalului de la Lausanne pentru a ne recupera și palmaresul. Am fost deposedați ilegal de palmares. "Zambonel" a primit o hârtie falsă de la Federație. Noi avem dovada că e fals. Vom obține și cele 6 puncte, timpul ca scoate la iveală multe nereguli. Cu toate acestea, nu vom folosi culorile alb-violet în etapa următoare, mai așteptăm!", a declarat Iancu pentru www.prosport.ro

Întrebat dacă se va mai retrage de la conducerea Timișoarei în cazul în care echipa sa va avea câștig de cauză, Iancu a răspuns:

"Vom vedea. Momentan suntem în plin proces de tranzacție. O să aflați la momentul potrivit"

Publicat: 20 10. 2008, 17:10
Actualizat: 21 10. 2008, 21:28