Rapid poate pierde meciul cu Timișoara la masa verde, susține Marian Iancu. Patronul Timișoarei susține că transferurile lui Varga și Bălan sunt ilegale deoarece au fost făcute după expirarea perioadei de transferuri. Copos a încercat să-i transfere prin intermediul unei echipa din liga a patra, însă atât Asociația de Fotbal a Municipiului București, cât și Liga Profesionistă de Fotbal au anulat vizele de joc pentru cei doi jucători.
Iancu spune că cei de la Rapid au fost informați de acest aspect, însă Varga și Bălan au fost folosiți în meciul cu Poli Timișoara. În acest context, sunt șanse mari ca cei doi jucători să se întoarcă la Sportul Studențesc, club de care aparțin, iar clubul din Giulești ar urma să piardă meciul la masa verde.
„Aș fi vrut să las lucrurile așa cum sunt, victoria din teren să fie victorie. Dar nu am ce face. Din nefericire, indolența și proasta administrare au dus lucrurile într-un unghi unde am greșit.
Miercuri sau joi m-am întâlnit cu George Copos și i-am transmis să nu se grăbească să-i transfere, pentru că o fac în ilegalitate și, chiar dacă n-o să câștig în teren, o să câștig la masa verde. După această discuție, în care mi-a promis că Varga și Bălan nu vor juca până nu vor intra în legalitate, s-au dus și i-au înregistrat la o echipă din liga a patra.
Asociația de Fotbal a Municipiului București a trimis o adresă către LPF prin care transmite că cei doi jucători n-au drept de joc și sunt în continuare legitimați la Sportul. Ce face Liga? Transmite o informare către Rapid prin care anunță că cele două transferuri au fost anulate, chiar în ziua meciului. Cei doi jucători nu sunt vizați și nu au drept de joc în Liga I. Copos a inventat o echipă din nimic pentru a-l transfera pe Varga și Bălan.
E foarte importantă poziția Timișoara în fața opiniei publice, noi suntem credibili. Rapid a învins pe teren cu șansă. Dacă nu aveam documentele, aș fi trecut peste. Dar dacă nu aș fi reacționat eu, ar fi reacționat altă echipă. Varga și Bălan nu au nici la această oră viză de la LPF pentru a juca în Liga I. O dovedesc actele, nu eu”, a spus Iancu la Sport.ro
Update Ulterior, George Copos a intrat în dialog cu finanțatorul FC Timișoara.
George Copos: ‘Nenea’ Iancu, facem justiție la televizor?!
Marian Iancu: Vreți să le rup? Rup actele în direct dacă v-am deranjat. Să-mi dați și mie cele trei puncte, vă rog. Ca să fim toți liniștiți.
George Copos: Credeți că umblăm cu punctele în buzunar?! E munca unor oameni acolo. Au câștigat pe teren. Din respect pentru Timișoara, pentru fanii Timișoarei și ai Rapidului, haideți să ne respectăm. Liga a dat viza pe carnetele jucătorilor în conformitate cu regulamentele în vigoare. Punct.
Marian Iancu: Nu faceți decât să mă îndârjiți și mai tare! O să merg până la capăt!
George Copos: Hai să nu facem justiție la televizor. Regulamentele ne dau dreptate.
Marian Iancu: Eu vreau să facem asta la televizor pentru că știu că am dreptate.
George Copos: Succes în meciul cu Urziceniul. Ați fost mai buni, dar noi am câștigat
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER