Iancu: „O să merg până la capăt! Vreau punctele!”** Copos: „Nu umblăm cu ele în buzunar! Liga ne dă dreptate”

Rapid poate pierde meciul cu Timișoara la masa verde, susține
Marian Iancu. Patronul Timișoarei susține că transferurile lui
Varga și Bălan sunt ilegale deoarece au fost făcute după expirarea
perioadei de transferuri. Copos a încercat să-i transfere prin
intermediul unei echipa din liga a patra, însă atât Asociația de
Fotbal a Municipiului București, cât și Liga Profesionistă de
Fotbal au anulat vizele de joc pentru cei doi jucători.

Iancu spune că cei de la Rapid au fost informați de acest
aspect, însă Varga și Bălan au fost folosiți în meciul cu Poli
Timișoara. În acest context, sunt șanse mari ca cei doi jucători să
se întoarcă la Sportul Studențesc, club de care aparțin, iar clubul
din Giulești ar urma să piardă meciul la masa verde.

„Aș fi vrut să las lucrurile așa cum sunt, victoria din
teren să fie victorie. Dar nu am ce face. Din nefericire, indolența
și proasta administrare au dus lucrurile într-un unghi unde am
greșit.

Miercuri sau joi m-am întâlnit cu George Copos și i-am
transmis să nu se grăbească să-i transfere, pentru că o fac în
ilegalitate și, chiar dacă n-o să câștig în teren, o să câștig la
masa verde. După această discuție, în care mi-a promis că Varga și
Bălan nu vor juca până nu vor intra în legalitate, s-au dus și i-au
înregistrat la o echipă din liga a patra.

Asociația de Fotbal a Municipiului București a trimis o
adresă către LPF prin care transmite că cei doi jucători n-au drept
de joc și sunt în continuare legitimați la Sportul. Ce face Liga?
Transmite o informare către Rapid prin care anunță că cele două
transferuri au fost anulate, chiar în ziua meciului. Cei doi
jucători nu sunt vizați și nu au drept de joc în Liga I. Copos a
inventat o echipă din nimic pentru a-l transfera pe Varga și
Bălan.

E foarte importantă poziția Timișoara în fața opiniei
publice, noi suntem credibili. Rapid a învins pe teren cu șansă.
Dacă nu aveam documentele, aș fi trecut peste. Dar dacă nu aș fi
reacționat eu, ar fi reacționat altă echipă. Varga și Bălan nu au
nici la această oră viză de la LPF pentru a juca în Liga I. O
dovedesc actele, nu eu”
, a spus Iancu la Sport.ro


Update Ulterior,
George Copos a intrat în dialog cu finanțatorul FC Timișoara.

George Copos: ‘Nenea’ Iancu, facem justiție la
televizor?!

Marian Iancu: Vreți să
le rup? Rup actele în direct dacă v-am deranjat. Să-mi dați și mie
cele trei puncte, vă rog. Ca să fim toți
liniștiți.

George Copos: Credeți că umblăm cu
punctele în buzunar?! E munca unor oameni acolo. Au câștigat pe
teren.
Din respect pentru Timișoara, pentru fanii
Timișoarei și ai Rapidului, haideți să ne respectăm. Liga a dat
viza pe carnetele jucătorilor în conformitate cu regulamentele în
vigoare. Punct.

Marian Iancu: Nu
faceți decât să mă îndârjiți și mai tare! O să merg până la
capăt!

George Copos: Hai să nu
facem justiție la televizor. Regulamentele ne dau
dreptate.

Marian
Iancu:
Eu vreau să facem asta la televizor pentru că știu
că am dreptate.

George Copos: Succes în meciul cu Urziceniul. Ați fost
mai buni, dar noi am câștigat

Publicat: 09 03. 2010, 19:40
Actualizat: 09 03. 2010, 20:37