Iancu: „Oficialii FRF au falsificat actele”

Iancu: „Oficialii FRF au falsificat actele
  • Publicat:
  • Actualizat:

Marian Iancu continuă lupta cu FRF și aduce noi dovezi împotriva oficialilor federației’ Depunctarea Timișoarei a învolburat apele pe Bega. Prin vocea lui Marian Iancu (foto), toată suflarea violetă critică federația de fotbal, principalii vinovați fiind considerați secretarul general Adalbert Kassai și Mircea Sandu.  „Palmaresul a fost, este și va rămâne la Timișoara. FRF a acționat mârșav împotriva Timișoarei și a fotbalului românesc. Toată lumea a fost mințită de oficialii federației de fotbal. Zambon a renunțat în 2001 la tot clubul, inclusiv la jucători, palmares și culori”, acestea au fost primele cuvinte ale lui Iancu, care li s-a adresat oficialilor cu denumiri ca mârșavi, proști și hoți.

Marian Iancu a prezentat un act ce atestă faptul că societatea care a preluat clubul de la Zambon este aprobată oficial ca deținătoare a performanțelor Timișoarei, document omis în procesul de la TAS. Încadrat de Chivorchian și de Ioan Cojocari, secretarul general al Primăriei Timișoara, bossul BkP și-a continuat tirul de acuze, Kassai devenind ținta preferată în dauna „Nașului”. „FRF a ascuns documente și le-a falsificat în favoarea lui Zambon. Kassai este amnezic dacă nu a prezentat toate documentele, dar sper că astăzi i-am adus aminte. Este spre binele lui. Am o hotărâre irevocabilă prin care s-a decis că A.S. Politehnica (n.r. – asociație integrată în actuala echipă de primă ligă) este continuarea lui Poli înființată în 1921. FRF e formată dintr-un grup infracțional care aduce prejudicii fotbalului românesc în continuare. Dacă nu se ascundeau multe informații, acum toate erau în regulă”, a încheiat Iancu.

"În 2007, la Comisia de Arbitraj pentru Fotbal Viorel Boiț a fost confirmat ca deținător al palmaresului Politehnicii Timișoara, dar la TAS nu s-a ținut cont." – Mircea Sandu, președinte FRF
 

 

Adrian DUMITRU

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Real Madrid tremură: Jude Bellingham riscă până la 12 etape de suspendare!
Real Madrid tremură: Jude Bellingham riscă până la 12 etape de suspendare!
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Replică cu stil din partea lui Elias Charalambous pentru Răzvan Lucescu, după ce a numit ‘fake’ victoria FCSB-ului
Replică cu stil din partea lui Elias Charalambous pentru Răzvan Lucescu, după ce a numit ‘fake’ victoria FCSB-ului
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după „remontada” extraordinară reuşită de FCSB
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după…
Incredibil. Colţescu i-a recunoscut lui Claudiu Tudor că a greşit să anuleze golul Petrolului: ”A zis că poate s-a păcălit. O bătaie de joc!”
Incredibil. Colţescu i-a recunoscut lui Claudiu Tudor că a greşit să anuleze golul Petrolului: ”A zis că poate s-a păcălit.…
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Laurette rupe tăcerea despre relaţile cu Horia Tecău, Cristi Borcea şi Ion Ţiriac. A recunoscut tot: „Se supără soţia lui!”
Laurette rupe tăcerea despre relaţile cu Horia Tecău, Cristi Borcea şi Ion Ţiriac. A recunoscut tot: „Se supără soţia lui!”
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
A sugrumat-o cu un prosop pe mama copiilor săi, orbit de gelozie. Trupul femeii a fost găsit după 68 de zile, înfășurat într-un cearșaf și îngropat în șanț
A sugrumat-o cu un prosop pe mama copiilor săi, orbit de gelozie. Trupul femeii a fost găsit după 68 de…
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a ajuns acum la fel de bogat ca Ion Ţiriac
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a…
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
Ruptură totală între prinții Harry și William. S-a aflat ce a făcut de Meghan Markle
Ruptură totală între prinții Harry și William. S-a aflat ce a făcut de Meghan Markle
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise să îi aducă flori iubitei
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise…
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocheul irlandez Michael O'Sullivan a murit după ce a căzut în timpul unei curse
Jocheul irlandez Michael O'Sullivan a murit după ce a căzut în timpul unei curse
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
×