Marian Iancu s-a declarat revoltat de faptul că cei de la Pandurii nu au găsit bani pentru a achita datoria față de Dinamo, motiv pentru care nu au fost programați în etapa a XIX-a din Liga 1.
În consecință, partida cu liderul Oțelul Galați a fost pierdută de gorjeni cu 3-0, iar trupa pregătită de Dorinel Munteanu s-a detașat și mai mult în vârful clasamentului.
„Ce e sigur e că nu o să câștige Galațiul campionatul cu aceste 3 puncte. Nu se poate întâmpla asta. Rapid nu a vrut să greșească atunci, au interpretat greșit regulamentul, noi am avut dreptate și am luat cele 3 puncte. În cazul de față e altceva.
Pot să mă gândesc că și Galațiul putea să câștige la Pandurii, dar parcă era un lucru mai firesc. Nu aș vrea să mă hazardez și să spun tot ce cred, e și o doză de subiectivism, Nu înțeleg cum au ajuns Pandurii în această situație. Nu cred că s-au încurcat de o plată. Toată competiția e afectată și toată naturalețea ei. Nu cumva s-au întâlnit oficialii celor două echipe la un șpriț?
Marius Stan nu mă poate păcăli. Atâta timp cât ai făcut parte din „Cooperativă’, nu te mai schimbi, ești un om pătat. N-are Dunărea care trece prin Galați apă să-l spele. A păcălit atâta lume atâția ani și s-a justificat că alea erau vremurile. Am supoziția că ei s-au înțeles în cantonament la Brașov să nu joace. E rea voință, rea credință și denaturarea acestui clasament.”, a declarat Marian Iancu la gsptv.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER