Iancu: „Rezolvăm problema licențierii pe loc! Suntem pregătiți cu orice sumă”
ProSport a dezvăluit astăzi că
soarta Politehnicii Timișoare depinde acum de UEFA, după ce FRF
și-a declinat competența în cazul licențierii bănățenilor pentru
sezonul următor, însă Marian Iancu nu are nicio emoție și e
convins că situația se va soluționa pozitiv pentru clubul său.
Patronul formației de pe Bega spune că ideea lansată în urmă cu
ceva timp de Marius Stan și Gigi Becali nu are legătură cu
realitatea.
„Toate cluburile au un contract de confidențialitate
semnat cu comisia de atribuire a licenței. Abia marți suntem
programați, pe data de 10, să venim cu toată documentația. Nu sunt
probleme, și chiar dacă ar fi, clubul e pregătit să înlăture orice
problemă care ar putea apărea și care în ideea comisiei ar fi de
completat la dosar. Suntem pregătiți cu orice sumă, să o rezolvăm
pe loc.
În înțelegerile cu jucătorii, clubul nu e în întârziere, ca să
înțeleagă toată lumea. Contractele cu jucătorii îi oferă clubului
să se considere la zi cu partea financiară. Vom lua licența cu
certitudine și va dispărea mitul divizării al lui Marius Stan, care
nu a citit nicio carte în acest sens. Din păcate, l-a indus în
eroare și pe Mircea Sandu„, a declarat Marian Iancu la
Sport.ro.